1.1 C
Bistrița
marți, noiembrie 28, 2023

Primarul Turc despre pasajul din Decebal: „Am găsit o soluție ingenioasă – un suport de grinzi cu folie pentru a se putea lucra de dimineața până seara”

Potrivit primarului Ioan Turc, s-ar fi găsit o „soluție ingenioasă” la pasajul din Decebal, pentru ca muncitorii să poată să lucreze de dimineață până seara, chiar și pe ploaie. Este vorba despre un suport de grinzi cu folie…

Într-o filmare realizată la pasajul din Decebal, care se pare că dă bătăi mari de cap atât constructorului cât și municipalității, primarul Ioan Turc vorbește despre o „soluție ingenioasă” găsită de MIS Grup pentru a lucra de dimineața până seara și când plouă:

„Am agreat cu constructorul un calendar strâns, în așa fel încât până de Crăciun să putem deschide circulația peste pasaj. Constructorul a găsit o soluție ingenioasă, pe un suport de grinzi a pus o folie pentru a se putea lucra de dimineața și până noaptea, chiar dacă plouă. Pentru acest pasaj au fost turnați inițial 250 de piloți forați, iar în urma unei expertize au mai fost turnați încă 200. A urmat un proces de retezare a piloților, finisarea acestora, s-a turnat o șapă de egalizare, s-a pus o membrană bentonitică peste care s-a mai turnat o mebrană hidroizolantă, urmează să se toarne pereți din beton, vor fi făcute lucrările necesare turnării radierului, după care vor fi montate grinzile. Apoi vor fi făcute celelalte lucrări pentru a putea fi trase și straturile de asfalt, iar circulația să poată fi redeschisă”, a precizat primarul Ioan Turc.

La ultima conferință de presă, edilul a precizat că se va munci accelerat la pasajul din Decebal, muncitorii fiind pe șantier chiar și sâmbăta, pentru ca circulația să poată fi redeschisă până de Crăciun. Lucrările urmează să continue în subteran, chiar dacă circulația va fi deschisă.

Axa de transport  Decebal – Năsăudului presupune refacerea covorului asfaltic pe patru artere importante: strada Gării, Bulevardul Decebal, strada Andrei Mureșanu și strada Năsăudului. Proiectul presupune și un pasaj subteran, în zona Pieței Decebal. Întreg proiectul costă peste 10,5 milioane de euro.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Primarul Turc: Pe Linia Verde terminăm, doar pe Axă fazăm. Proiectul trece în următorul exercițiu financiar. Cu ce costuri:

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Investiție inutilă soră cu pârtia de schi.
    Măcar sunteți constanți, de la un partid la altul, în a toca bani pe tâmpenii care vă vor bagă în analele… orașului.
    A-ți luat-o razna rău de tot !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Masterfoam, Arena by Casa EMA și Clinica Sanovil

Masterfoam angajează operatori producție, tehnicieni mentenanță și magazineri. Restaurantul Arena by Casa EMA caută ospătar, barman și ajutor bucătar. Clinica Sanovil are nevoie de farmacist, specialist marketing & comunicare, infirmieră part-time. Oferta completă – mai jos:

IANA OPTIC: De Crăciun fă-ți cadou o pereche de ochelari cu cristale Swarovski ! Sau fă-i cadou cuiva drag un voucher

La Iana Optic vă așteaptă deja surprize de sărbătoare pentru cei dragi. Ai acum ocazia să-ți faci cadou o pereche nouă de ochelari (cu cristale Swarovski, ca să fie răsfățul complet) sau poți să faci cuiva drag un cadou prețios.

„Spărgătorul de nuci”, PREMIERĂ la Bistrița, în interpretarea elevilor Școlii de balet „Ovidiu Danci”

Îndrăgitul și cunoscutul spectacol de balet clasic „Spărgătorul de Nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski ajunge, pentru...