7.4 C
Bistrița
sâmbătă, octombrie 25, 2025

Pasiunea pentru muzică a bistrițenilor a adus polițiștilor aproape 6.000 de lei

De cele mai multe ori, muzica dată tare, mai ales în toiul nopții nu este pe placul vecinilor. Astfel, melomanii bistrițeni aduc bani în plus polițiștilor. Aproape 6.000 de lei au încasat polițiștii bistrițeni din amenzile aplicate într-o săptămână.

În ultima perioadă, melomanii bistrițeni apar din nou în peisaj. Din păcate, muzica lor dată tare, mai ales în toiul nopții, nu este pe placul vecinilor. În speranța unui somn liniștit, vecinii pasionaților de muzică apelează la polițiști.

 „Patru sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 4.000 lei au fost aplicate unor locuitori cu domiciliile pe raza localităţii componente Viişoara, pentru tulburarea liniştii locatarilor unui bloc de locuinţe sociale, utilizând în incinta apartamentelor unde aceştia locuiesc, aparaturi muzicale la intensitate mare”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Nici reprezentanții societăților comerciale nu sunt mai presus de lege. Astfel, polițiștii locali au amendat proprietarul unui local din zona pietonală cu 500 de lei pentru tulburarea liniștii publice, din cauza unei aparaturi audio folosită la intensitate mare.

Chiar și distracția din curte poate să coste scump.

„O faptă asemănătoare a fost constatată pe raza localităţii componente Unirea, unde numitul D.  M., aflându-se în curtea imobilului unde acesta locuieşte, a tulburat fără drept liniştea locuitorilor utilizând la intensitate mare o aparatură audio. Pentru fapta comisă, i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă învaloare de 950 lei”, transmit polițiștii locali.

Un alt bărbat din Bistrița a fost amendat cu 500 de lei din cauza pasiunii pentru muzică la ore târzii.

Astfel, Poliția Locală, nu stă deloc pe gânduri și îi sancționează pe cei care preferă să asculte muzică dată la maxim. Cu aproape 6.000 de lei au contribuit melomanii la bugetul local, în doar o săptămână.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.