5.6 C
Bistrița
joi, martie 26, 2026

Patru femei au înșelat statul, pentru a pune mâna pe indemnizații de creștere a copilului. Una încasa lunar 6.200 de lei!

Patru femei din județ sunt cercetate pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, asta după ce au solicitat indemnizație de creștere a copilului bazându-se pe venituri nereale sau folosindu-se de adeverințe care conțineau date nereale. Una dintre ele încasa lunar nu mai puțin de 6.200 de lei.

Femeile au vârstele cuprinse între 26 și 33 de ani și sunt din Bistrița-Năsăud. Acestea ar fi solicitat în perioada 2018-2020 indemnizații de creștere a copilului, pentru care au declarat venituri nereale, ori au depus adeverințe care conțineau date nereale cu privire la veniturile obținute în perioada relevantă pentru calcularea indemnizației.

Mai mult, una dintre cele patru femei cercetate încasa lunar peste 6.200 de lei sub formă de indemnizație de creștere a copilului. Cele patru sunt din Rebra, Rebrișoara, Chiraleș și Bistrița.

„În toate cele 4 cazuri, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale”, precizează IPJ, într-un comunicat de presă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: