27.6 C
Bistrița
vineri, iunie 6, 2025

Patru prieteni din Bistrița rescriu povestea Brikada, acum Rollin Smoke! Au adus din Belgia rețetele și ospitalitatea care le-au făcut faimoase restaurantele acolo

Brikada a fost și se pare că rămâne un loc al poveștilor frumoase din Bistrița, inspirate și spuse de tineri. Când credeai că farmecul locului va apune după ce Matei (fondatorul localului) a renunțat la administrare, la doar câteva săptămâni distanță aici începe o nouă poveste. Este spusă de două familii de prieteni, care au părăsit Belgia și afacerile de succes pe care le aveau acolo, pentru a-și reuni forțele în orașul natal și a rescrie experiența ospitalității locale, având la bază rețetele care i-au făcut cunoscuți și căutați în Bruxelles și Hasselt.

Melania, Sergiu, Maria și Paul sunt cei patru tineri bistrițeni care duc astăzi mai departe povestea locului în care s-a deschis și s-a închis Brikada, un reper al Bistriței și un loc destinat poveștilor frumoase, spuse de cei care administrează locul și în serile lungi de poveste lângă un pahar de ceva bun de clienții lor.

De câteva zile, localul s-a redeschis, în același decor cunoscut, împrospătat și îmbunătățit cu lemnul de cireș și fag cu care se gătesc lent specialitățile lor din carne.

Acum se numește Rollin Smoke și aduce bistrițenilor o experiență culinară inedită, dezvoltată cu pasiune în restaurantele pe care le-au avut în Belgia, mai exact în Bruxelles și Hasselt.

Sergiu și Paul sunt prieteni din copilărie, pe care au trăit-o în zona Centrului Vechi al Bistriței. Culmea, și soțiile lor au locuit prin aceeași zonă, astfel că toți cunosc zona și bistrițenii dintotdeauna.

Băieții au trăit ultimii 20 de ani în străinătate, unde au pornit de jos și au reușit să ridice afaceri de succes, în industria ospitalității, având mai multe restaurante pe teritoriul Belgiei.

Fetele li s-au alăturat în ultimii 10 ani. Și dincolo de familiile frumoase pe care și le-au făcut împreună, tot împreună au ridicat și afacerile de succes pe care după pandemie le-au lăsat acolo, pentru a se întoarce acasă.

Financiar, totul era un vis frumos, la care nu a fost ușor să renunțe. Din păcate, prea puțin timp pentru familie și prea puțin timp trăit frumos, alături de prieteni și oamenii dragi.

Odată cu intrarea copiilor la școală, au decis că e mai bine pentru toți să se întoarcă acasă. Erau conștienți că nu doresc nici să-și crească copii acolo, într-un climat amenințat tot mai des de atentate, și nici să îmbătrânească acolo. Visul lor a fost mereu să se întoarcă într-o bună zi acasă.

Melania și Sergiu au fost primii care s-au întors acasă, în 2022. În anul următor au deschis barul de la intrarea în Sala Polivalentă, la intrarea în Parcul Municipal, unde au reușit să-și atragă clienții cu câteva rețete inedite.

Sergiu a avut restaurante în Belgia unde s-a specializat în gătirea cărnii de vită, de care este absolut pasionat.

La un an după ce au preluat barul de la Polivalentă, Paul și Maria li s-au alăturat, revenind și ei în România, acasă, la Bistrița.

În Belgia, Paul a avut o firmă care vindea utilaje și dotări pentru zona HoReCa. Dar a visat mereu să aibă un restaurant al lui. Iar cu câțiva ani înainte de a veni acasă visul i s-a împlinit și a deschis primul restaurant.

Apoi l-a deschis pe al doilea, apoi pe al treilea, toate în regiunea Bruxelles. Ultimul restaurant era dedicat Steak-urilor de vită, marea pasiune a lui Paul în bucătărie fiind gătirea perfectă a cărnii de vită, în care s-a instruit, a experimentat și acum toată lumea recunoaște că este artist în a scoate preparate savuroase din fiecare bucată de carne, inclusiv porc sau pui, unde interpretează rețetele clasice în stilul propriu, folosind tehnici de gătire combinate și ingrediente sau mixuri secrete.

Alături de Sergiu face o echipă fantastică în bucătărie. Pasiunea lor pentru gustul bun, dish-uri unice și preparate în care creativitatea dă o savoare asemenea unei semnături este filosofia care nu doar îi completează, îi unește.

Astfel, cei doi prieteni din copilărie spun astăzi una dintre cele mai frumoase povești ale Bistriței.

Iar dacă băieții sunt ași în bucătărie, fetele, Melania și Maria, stăpânesc arta ospitalității și partea administrativă. Așadar, împreună, echipa perfectă, la Rollin Smoke…

Rollin Smoke din bucătărie în farfurie, în fostul Brikada! Ce meniu, ce propuneri și savori inedite…

Așa cum v-am spus, decorul fostului local Brikada a fost îmbunătățit cu bucăți de fag și cireș, esențe de lemn care stau la baza gătirii lente la smoker, unde sunt preparate multe din preparatele din meniu.

De atfel, tot meniul este unul inedit, de la un capăt la altul și nu există gurmand, inclusiv vegan, care să nu aibă cu ce se răsfăța aici.

Încă de când administrau barul de la Polivalentă, băieții și-au făcut un renume pentru brisketul gătit de ei.

Este o carne de vită, dintr-o secțiune specială, care se gătește lent, la foc de lemn, chiar și peste 12 ore. De fapt, brisketul îl regăsiți în meniul Rollin Smoke în mai multe preparate, de la aperitiv – Nachos Brisket și până la Big Ben Burger (un burger uriaș) sau All American Burger ori Taco Brisket sau, de ce nu, un Meniu complet Brisket.

Iar dacă sunteți în gașcă și vreți să încercați toate preparatele gătite lent, la fum, puteți comanda „Smoked Party”. Este un platou uriaș, pentru cinci persoane, cu Brisket, Pulled Porc, Coaste de porc și aripioare de pui, plus cartofi prăjiți și sosurile speciale.

Nu puteau lipsi din meniu cotletul de berbecuț, T-Bone, Tomahawk sau mușchiulețul de la producătorul local de carne de vită premium – Turma.

Mai puteți comanda la ei Antricotul de Argentina sau Brazilia, din care se face Steak-ul zilei.

Balkan Beast merită și el încercat, veți descoperi savoarea inedită a cefei gătită lent, la smoker, ceva ce n-ați mai încercat, nu?!

Și musai dacă ajungeți pe la ei, pe Pietonal, să încercați pastele. Au doar trei rețete, folosesc numai paste melcișori, din care vi se pregătesc Mac’n Cheese, Mac’n Cheese’n Brisket sau Mac’n Cheese’ Pork. Un deliciu, veți constata siguri.

Iar dacă sunteți vegani, nu vă faceți griji, s-au gândit băieții și la voi. Aveți Nachos Veggie, Taco Veggie, Salata Veggie și, nu putea să lipsească Burgerul Veggie.

Despre cafea și băuturi ce să vă spunem? Sucuri din gama Cola, sortimente inedite de cafea, cocktailuri alcoolice și non alcoolice, inclusiv sucuri de măr, țelină, sfeclă și morcov.

De altfel, meniul îl puteți consulta pentru comenzi, online, accesând linkul de mai jos:

https://www.perfecttimesbn.com/ordering/restaurant/menu?restaurant_uid=0c5588b1-0612-4459-aaa7-60a668e935e9&dine_in=true&dine_in_subtype=dine_in

Se vor organiza aici și petreceri, rămâneți doar cu ochii pe pagina lor de Facebook Rollin Smoke sau Instagram – rollinsmokebistrita , să vă asigurați că nu ratați vreunul. Și nu vă faceți griji că vă vor lipsi cocktailurile pe care le adorați la Brikada, Florin și Moldo fac parte în continuare din echipa Rollin Smoke și vă așteaptă tot acolo, unde-i știați, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, nr. 24, exact la mijlocul Centrului Vechi.

Gașca faină de la Rollin Smoke vă asteaptă să-i cunoașteți și să le savurați preparatele în fiecare zi, de Luni până Vineri între 08.30 – 00.00, Sâmbătă între 10.00 – 00.00 și Duminică între 12.00 – 00.00.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...

Respiră aer proaspăt în acest sezon

În sezonul cald, confortul și sănătatea în timpul călătoriilor cu mașina devin prioritare. MATEROM AUTOMOTIVE, Dealer & Service Autorizat Škoda în Bistrița, îți oferă servicii esențiale pentru menținerea unui aer curat și sănătos în mașină.