1.4 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Pe Turc îl roade curiozitatea! Ce vrea să afle de la Radu Moldovan:

Ioan Turc s-a arătat preocupat de ceea ce se întâmplă cu banii publici. Așa că i-a cerut socoteală președintelui Consiliului Județean cu privire la valoarea unor salarii. Asta, după ce i-a transmis un „Calmează-te!”, făcând referire la procesul primarului din orașul stațiune.

Judecătorii clujeni au dat verdictul final în cazul organizării unui referendum pentru demiterea lui Traian Ogâgău. Mai exact, aceștia au spus că este NELEGAL ,iar primarul Sîngeorzului poate răsufla ușurat.

Ioan Turc a ținut neapărat să precizeze că acesta a fost un joc al președintelui CJ BN, Radu Moldovan.

Acest lucru, organizarea unui referendum, nu putea fi făcut decât la solicitarea președintelui PSD, Radu Moldovan. Nu prefectul Ovidiu Frenț s-a apucat să agite apele la Sîngeorz-Băi. Domnul prefect doar a executat un ordin care a venit de la partid. Nimeni nu recunoaște în țara asta că prefecții sunt numiți politic. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu și om politic. Îi transmit astfel domnului Radu Moldovan să se abțină de la manifestări ca și cea de la Sîngeorz-Băi. Noroc cu presa, cu societatea civilă, cu justiția. Că altminteri, oamenii ăștia ar hali tot în această perioadă”, a spus Turc.

Apoi, folosindu-se de oportunitatea dată, președintele PNL BN a cerut să-i fie „satisfăcută” curiozitatea privind anumite salarii… plătite din banii publici.

„Îl întreb pe domnul Radu Moldovan cât câștigă jucătoarele clubului de handbal? Pentru că discutăm de bani publici. Domnul Radu Moldovan trebuie să înțeleagă că nu este club privat. Un club privat are drept de a ține la secret salariile jucătorilor pentru că sunt bani privați. Ei răspund altfel de modul în care cheltuiesc banii, dar o instituție publică trebuie să cheltuiască banii transparent. Cât câștigă jucătoarele? Nu atac pe nimeni! Dar vreau să știu! Am așa o curiozitate. Cât plătește județul pentru acest lucru?”, a întrebat Ioan Turc.

Chiar dacă salariile jucătoarelor sunt compuse din bani publici și privați, liderul PNL e interesat de banii care se dau „din buzunarul nostru”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: