29.8 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

Peisaj de vis! AFLĂ când poți vizita Poiana Narciselor din Munții Rodnei

Administratorii Parcului Național Munții Rodnei vin cu o veste foarte bună! Iubitorii de natură au la dispoziție două săptămâni să se bucure de frumusețea câmpului de narcise:

Cei care doresc să se bucure și anul acestea de frumusețea Poianei Narciselor din Parcul Național Munții Rodnei pot să facă acest lucru timp de două săptămâni. Administratorii anunță liber la drumeții pe un traseu care oferă priveliști ce taie respirația, iar destinația e și mai frumoasă: Poiana Narciselor, un câmp înflorit în totalitate în această perioadă.

„Administrația Parcului Național Munții Rodnei anunță turiștii interesați de drumeții la Poiana cu narcise din Valea Vinului, că este pregatită să-i întâmpine!
Poiana cu narcise (Narcissus stellaris) situată pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1.600 m, este declarată rezervaţie prin Legea nr. 5/2000, având o suprafaţă de 5 ha. În perioada de înflorire, lunile mai – iunie poiana oferă o imagine inedită. Încet-încet întreaga pajişte de aici devine albă, ca şi cum ar fi căzut pe neaşteptate o zăpadă târzie peste muntele pregătit de primăvară. Covorul alb de narcise este întrerupt ici şi colo de flori de arginţică, genţiană, ceapa ciorii şi brânduşe de primăvară.
Intervalul optim pentru vizitarea poienii cu narcise este de aproximativ 2 săptămâni, începând cu această dată”, au anunțat ieri pe Facebook administratorii.

Turiștii care ajung acolo pot să facă fotografii și să se bucure de peisaj, însă le este interzis să culeagă flori sau să lase gunoaie în urma lor.

FOTO: Facebook Parcul Național Munții Rodnei

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.