18.8 C
Bistrița
miercuri, iulie 2, 2025

Tibi Ușeriu se pregătește să cucerească „acoperișul lumii”, într-o competiție monstruoasă

Ultramaratonistul bistrițean se antrenează pentru o altă competiție monstruoasă care-i va testa limitele. Este vorba depre ultramaratonul Himalayei, o cursă de 60 de kilometri, care pornește de la cota 5.600 de metri.

La finalul acestei luni, mai exact în data de 29 mai, ultramaratonistul Tibi Ușeriu va concura la o altă cursă din top 5 cele mai dificile din lume. Este vorba despre ultramaratonul Everestului, o competiție care presupune parcurgerea a 60 de kilometri, cu cota 5.600 de metri ca punct de plecare.

Sportivul este deja la cota 4.000, în Munții Himalaya, unde încearcă să se aclimatizeze și să se obișnuiască cu acea altitudine. Înainte de a participa la 6633 Arctic Ultra, Tibi Ușeriu a mărturisit că are emoții când se gândește la această competiție, pentru că vine cu noi provocări, iar altitudinea mare este doar una dintre ele.

„Cursa vieții mele are în sfârșit un sens, nu mai este doar o capcană, un lanț întins de un vânător abil. În sfârșit am găsit un drum, un drum care mi-a fost pus deoparte”, a postat, în urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook, Tibi Ușeriu.

Foto: Tibi Ușeriu Facebook

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...