13.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Percheziții în Bistrița-Năsăud: Mai multe firme au dat un tun de un milion jumate statului prin programul Start Up

În această dimineață au avut loc 30 de percheziții în mai multe județe din țară, inclusiv Bistrița-Năsăud. Mai multe firme ar fi dat un tun de un milion și jumătate de lei, după ce au solicitat bani de la stat prin programul Start Up.

Polițiștii au luat la puricat în această dimineață 30 de adrese de firme și domicilii din Sibiu, Timiș, Constanța, București, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Bihor, Cluj, Hunedoara și Gorj.

Persoanele vizate sunt cercetate că ar fi înșelat bănci și statul cu aproape un milion și jumătate de lei, după ce ar fi solicitat fonduri prin programul Start Up.

„În fapt, în perioada 2018-2020, mai multe societăți comerciale ar fi solicitat și ar fi obținut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program național, inducând în eroare o instituție și băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei. În perioada indicată, persoanele cercetate ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care aveau aprobate finanțări prin intermediului unui program național, în sume de 200.000 de lei și TVA (în cazul societăților neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate. Ulterior, ar fi schimbat sediului social al societății la o singura adresă, concomitent cu schimbarea administratorului societăților”, precizează Poliția Română, într-un comunicat de presă.

În vederea derulării programului și obținerii sumelor de bani în baza contractului de finanțare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condiţiilor pentru obținerea finanțării.

După încasarea sumelor de bani, societăților comerciale folosite le-ar fi fost radiate sediile sau le-ar fi expirat.

Foto: Arhivă

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.