8 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 25, 2026

Percheziții în trei județe, printre care și Bistrița – Năsăud, pentru prinderea a 12 contrabandiști

Procurorii DIICOT, polițiști și cei din cadrul DGA au efectuat azi 18 percheziții. Scopul a fost de destructurare a unui grup de 12 persoane ce se ocupau cu contrabandă. Acestora li se aduc și alte capete de acuzare.

În cursul acestei zile, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție au efectuat un număr de 18 percheziţii (dintre care 2 la sediile Poliției de Frontieră Vișeu de Sus şi Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei) pe raza judeţelor Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 12 suspecţi, specializat în săvărşirea infracţiunilor de contrabandă în formă continuată, dare de mită în formă continuată, permitere a accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi luare de mită în formă continuată”, anunță DIICOT.

Ce au făcut

Se pare că în perioada iunie 2017 – aprilie 2018 grupul infracţional organizat a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun. Acestea proveneau din spaţiul extracomunitar (Ucraina) și le introduceau fraudulos în țară.

Aceștia treceau frontiera prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu sprijinul unor persoane din cadrul I.P.T.F. Sighetu Marmației.

Cum se introduceau țigările în țară

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză până în prezent a rezultat că grupul infracţional, la care au aderat persoane din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, a acționat cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, activitatea grupării fiind organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale grupării, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport al produselor traficate direct din frontieră, de persoanele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza jud. Maramureş, de persoanele cu atribuții de pază și control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie”, mai anunță DIICOT.

Au fost ridicate o cantitate mare de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. De asemenea, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule și terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă.

Acţiunea DIICOT a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Maramureș, I.P.J. Bistrița Năsăud, Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

​La Andrei Cleaning – servicii de curățenie la înălțime! Pot spăla inclusiv fațade și panourile fotovoltaice

​Când lucrezi cu inima, rezultatele apar întotdeauna! Cu o experiență de aproape 15 ani acumulată în...

Grand Hotel Coroana caută ajutor bucătar serios: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar serios. Casa EMA caută instalator priceput, iar Flori cu Efect de WOW are nevoie de un florist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Stewo Năsăud, Clinica Sanovil, Aquabis, GB Instaplan și Crama JELNA. Oferta completă, mai jos:

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari.