20 C
Bistrița
vineri, aprilie 25, 2025

Peste 5.000 de persoane aflate în nevoie, sprijinite anul trecut de Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud

Peste 5.000 de vârstnici, bolnavi și nevoiași au fost sprijiniți anul trecut de Asociația Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud, potrivit datelor furnizate de părintele Marius Pintican, președintele asociației.

„Raportul anual al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud evidențiază contribuția însemnată a celor 116 angajați care îşi desfășoară activitatea în cadrul celor 15 servicii medico-social-filantropice pe raza județului Bistrița-Năsăud!

Eforturile lor susținute au fost direcționate către furnizarea de servicii esențiale destinate categoriilor vulnerabile ale comunității”, spune părintele Marius Pintican.

Anul trecut, Serviciul de Ambulanță „Filantropia Ortodoxă” (5 ambulanțe de tip Al/A2) a transportat 439 de pacienți.

Prin proiectul „Masa Bucuriei”, magazinul Selgros Bistrița a distribuit săptămânal produse alimentare în valoare de 94.128 lei unui număr de 180 persoane, iar prin proiectul ”O masă caldă” au fost distribuite preparate calde în valoare de 54.753 lei.

La cantina socială ”Sfânta Muceniță Filofteia” Bistrița, 112 persoane au primit o masă caldă, zilnic – în total 17.462 de porții.

Alte 423 persoane cu venituri mici, care au solicitat ajutor, au primit pachete alimentare şi suport financiar.

De asemenea, au fost derulate campanii umanitare de Paște și Crăciun.

Campania umanitară de Paşti: “Faptele bune – urcuș spre Înviere!”
✓ 5 TONE de alimente
✓ 380 de familii
✓ peste 1300 de persoane nevoiașe sprijinite
✓ 50 de familii au primit sprijin financiar în valoare de 15.000 lei.

Campania umanitară de Crăciun: ”Îmbracă un copil orfan de Crăciun și sprijină pe cei nevoiași (Ediția a IV-a)” – peste 1.700 de persoane.

În anul 2023 au fost sprijinite peste 5.000 de persoane!

Mulțumim bunului şi milostivului Dumnezeu că avem formată o echipă bine închegată, dedicată, precum şi parteneri, colaboratori și sponsori generoși care ne susțin în mod constant.

Contribuția fiecăruia a făcut diferența! Puținul tău poate însemna mult pentru cei care nu au!”, mai spune părintele Marius Pintican.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Arena by Casa EMA angajează bucătar, STEWO Năsăud caută asistent manager și inginer calitate

Restaurant Arena by Casa EMA caută bucătar și ajutr de bucătar! Noi locuri de muncă sunt disponibile la STEWO Năsăud, unde este nevoie de magazioner, inginer Calitate și asistent manager. Se fac angajări și la ROMBAT, AMICII Building sau Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos: