14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

PNL a decis începerea oficială a negocierilor cu PSD. Ioan Turc a votat împotrivă

Biroul Politic Național al PNL, reunit ieri în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD. Scopul? Coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară.

A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare”, au transmis liderii PNL. 

Într-o ședință cu scântei care s-a terminat târziu azi-noapte, liberalii au decis că merită să negocieze cu PSD formarea unui nou guvern.

Negocierile vor avea loc începând de astăzi, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL.

Liderul liberalilor bistrițeni, Ioan Turc, a anunțat înainte de ședință că nu este de acord. Ca și Ludovic Orban, Ioan Turc a votat împotriva colaborării cu PSD. Acesta a preferat să voteze „pentru refacerea alianței de guvernare PNL – USR – UDMR.

Oricât de complicată ar fi situația politică, apreciez că este singura modalitate decentă pentru ieșirea din impas. Am mandatul colegilor mei din Biroul Politic Județean și sunt convins că această opțiune are susținerea electoratului liberal, a simpatizanților și a activului de partid.

Votul liberalului bistrițean nu a avut totuși efectul scontat.

PNL va negocia chiar de astăzi formarea unui nou guvern alături de PSD.

48 de lideri PNL din Biroul Politic Național au fost de acord să înceapă negocierile cu PSD. 22 s-au împotrivit. Potrivit Hotnews.ro, Ludovic Orban a avertizat că votul dat de liderii liberali este o sinucidere politică și o gravă trădare a alegătorilor care au votat PNL.

Ludovic Orban a criticat dur decizia majorității. „Oamenii nu ne-au votat pe 6 decembrie să batem palma cu PSD. Nu există nicio explicație rațională. Ce legătură este între PNL și fostul Partid Comunist? Nicio legătură”, a mai spus el.

Echipa de negociere are termen de două săptămâni pentru discuțiile cu PSD. Ulterior, negociatorii vor prezenta rezultatele într-o nouă ședință a Biroului Național.

Liberalii au transmis și principiile non-negociabile pe care PNL le va susține:

  • Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
  • PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
  • Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
  • Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
  • Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
  • Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
  • Reforma statului.

De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis.

Respectarea parteneriatului cu Președintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete”, au mai transmis liberalii. 

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Fara cuvinte prea multe.
    Partid ISTORIC cu oameni in afara ISTORIEI
    Avem acuma CIUMA GALBENA urmata de cea ROSIE cea VERDE si MISSA-USRplus PMP,ALDE,UNPR.PV,PER care cu toate trebuie trimise la COMPOST intr-o pubela a istoriei post decembriste.
    UDEMEREUL pica tot timpul ca mata in picioare. Sunt cei mai pragmatici, inteligenti si isi cunosc bine fisa postului care vine de la Budapesta. CIOCU MIC si plecati care incotro unde vedeti cu ochii. Aici nu ne mai facem bine.

  2. Discutam zilele trecute cu un liberal convins ca ceea ce se intampla acum e urmarea fireasca a ceea ce a facut USR-ul. Incercand sa ma lamuresc daca ar accepta ca un eventual asociat la firma lui sa procedeze asa cum a procedat Catu, am primit urmatoarea replica: „nu demisioneaza directorul cand vrea maistrul.” Cam asa a fost tratata de liberali „alianta” cu USR-ul, chiar de la inceputul ei….cu multa aroganta. Reactia mea la noua alianta? SCARBA. Dupa 30 de ani de votat cu PNL -ul am senzatia ca m-au scuipat in fata.

  3. Un vechi proverb spune că “inteleptul învață din greselile altora, desteptul învață din greselile proprii, iar prostul nu învață niciodată.”
    Decizia Biroului Politic Național al PNL de formare a unui nou guvern alături de PSD arată că liberalii n-au învățat nimic din „monstruoasa coalitie” numită Uniunea Social-Liberală (USL) înființată pe 5 februarie 2011, printr-un un Protocol semnat de liderii de atunci ai PSD, PNL și PC, respectiv Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin. Conform protocolului Victor Ponta- Președintele PSD urma să fie premier după alegerile parlamentare din 2012, iar Crin Antonescu- președintele PNL , candidat la prezidențialele din 2014. Numai că după 2012 odată ce s-a văzut cu sacii în cărută, Victor Ponta s-a băgat ca porcul să candideze si la prezidentiale în 2014, încălcând protocolul semnat la înfiintarea USL. Astfel, alianta USL s-a prăbușit înainte de prezidențialele din 2014 care au adîncit neîncrederea între Victor Ponta și Crin Antonescu.
    De data asta o asociere la guvernare intre PNL, PSD si UDMR, pune sub semnul întrebării realizarea setului de reforme prevăzut si asumat prin PNRR. Se stie că PSD este un adversar al Reformei statului, în special al reformelor din justiție, precum și al reformei administrative.
    Din acest punct de vedere, refacerea alianței de guvernare PNL – USR – UDMR, ar fi fost o solutie mai înteleaptă din partea PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.