29.9 C
Bistrița
joi, iunie 25, 2026

Poliția s-a autosesizat în cazul fetiței de la CN Andrei Mureșanu lovite de profesorul de sport

Polițiștii s-au autosesizat în cazul fetiței din clasa a IV-a de la Colegiul Național Andrei Mureșanu, care a fost lovită în data de 18 mai de către profesorul de sport. De asemenea, Inspectoratul Școlar a deschis o anchetă.

În data de 18 mai, o fetiță de clasa a IV-a, care învață la Colegiul Național Andrei Mureșanu a fost agresată, la ora de sport, chiar de către profesorul de la această disciplină.

Profesorul i-ar fi reproșat că este neastâmpărată. Adrian Podișor s-ar fi enervat pe copii când i-ar fi văzut agitați și ar fi lovit-o cu palma peste cap pe copila care era mai aproape de el.

Părintele copilei a depus plângere la direcțiune chiar în ziua cu pricina. Mai multe despre acest incident puteți citi AICI. Incidentul a ajuns și la urechile Inspectoratului Școlar Județean, care a deschis o anchetă în acest sens.

Potrivit inspectorului școlar general Tabără Camelia, la ISJ BN nu s-au depus până acum alte plângeri împotriva acestui cadru didactic.

Astăzi s-a sesizat și poliția, care îl cercetează pe profesor pentru purtare abuzivă:

„Poliția municipiului Bistrița a făcut astăzi verificări și s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Se fac cercetări în cauză pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 18 mai, anul acesta, când un profesor ar fi lovit o elevă de clasa a-IV-a”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conform tatălui fetiței, aceasta încă este marcată de cele întâmplate și nu este exclus să recurgă la ajutorul unui psiholog.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...