18.4 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

Polițiștii, scumpi la față, chiar dacă-i porți doar doi pași

Polițiștii au fost solicitați să intervină la trei incidente, în zona pietonală. Deși au făcut doar „doi pași”, cei care i-au chemat au avut de scos bani din buzunar.

Polițiștii sunt scumpi la față, chiar și când vin de la o distanță scurtă. Asta, dacă sunt solicitați fără a putea fi justificat apelul.

Așa au pățit-o doi bistrițeni, care au chemat poliția să intervină în zona pietonală, la „doi pași” de sediu.

O femeie a chemat poliția, într-o seară, la ora 21:00, să facă ordine și disciplină. Doar că atunci când polițiștii au ajuns acolo, au realizat că solicitarea nu este justificată. Bistrițeanca a fost amendată cu 200 de lei.

„În următoarea seară, s-a aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 100 de lei, aceleiaşi persoane mai sus menţionate, pentru fapte identice, în aceeaşi locaţie şi în jurul aceleiaşi ore”, explică polițiștii.

Un bărbat a plătit mai scump pentru că i-a văzut pe polițiști.

„S-a aplicat o sancţiune contravenţională cu amendă în valoare de 300 de lei, numitului B. V. (domiciliat în localitatea Şieuţ), pentru solicitarea intervenţiei la faţa locului a organelor de menţinere a ordinii publice fără motiv întemeiat, faptă săvârşită în jurul orelor 15:30, în faţa unui imobil situat în apropierea zonei pietonale”, se arată în comunicatul poliției.

Apelarea SNAU 112 fără motiv întemeiat sau solicitarea intervenției echipajelor medicale sau ale poliției atunci când nu se justifică, este contravenție.

Iar pe lângă amendă, riscați să puneți în pericol viața altora care ar avea nevoie de intervenția organelor abilitate în momentul în care acestea preiau un apel fals.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: