14.3 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Preotul Arghir Vlașin: Cum întâmpinăm praznicul Învierii? Întâi de toate să fim buni unii cu ceilalți!

Preotul Arghir slujește în biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, de pe Calea Moldovei din Bistrița. Acum, în pragul sărbătorilor pascale, am vrut să aflăm cum ar trebui să ne pregătim pentru praznicul Învierii.

 

Întâi și întâi de toate, ca să ajungi la Înviere trebuie să treci prin cruce… Omul se pregătește postind postul cel mai dur de peste an, spovedindu-se și împărtășindu-se. Prin această taină omul se unește cu Hristos, ca mai apoi să-L primească în toată splendoarea Lui la Înviere.

Fiecare ne pregătim într-un mod sau altul, nu poți să pretinzi nimănui în ce fel. Învierea lui Hristos nu este un eveniment, este adevărată. Este cea care a rămas pentru noi ca un act al mântuirii. Dacă nu ar fi Înviat nu am fi avut în ce crede, așa ca Învierea este piatra de temelie a credinței…”, ne-a mărturisit preotul Arghir.

Părintele Arghir ne-a dezvăluit și câteva aspecte despre înălțătoarea slujbă de Înviere.

Ce se întâmplă la această slujbă e unic. Dacă oamenii ar vrea să rămână, ca și în celalalte colțuri ale țării, am uni Învierea cu Liturghia, și am sta până la ora șapte dimineața.

La Noi, în Ardeal, după Înviere, oamenii merg acasă, se odihnesc, iar a doua zi săvârșim Liturghia. După Liturghie se face a doua Înviere, adică vecernia din ziua de Paște…

Un gând bun, pentru toți credincioșii din Bistrița: „Întâi de toate, să fim buni unii cu ceilalți, ca Hristos cu lumina Lui Dumnezeiască să pătrundă în casa sufletului.

Să facem și curățenia trecătoare, a casei, dar mai ales pe cea a sufletului.

Vă doresc sărbători fericite tuturor cu pace în suflet și multă sănătate”, ne-a mai transmis preotul Arghir Vlașin.

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. La biserica unde slujeste Părintele Arghir,zilnic se petrec minuni.Acestea se traiesc in adâncul sufletului.Nu trebuie decat să-i treci pragul si sa te lasi copleșit de frumusețea și liniștea locasului sfânt,de blândețea și chipul luminos al Părintelui.Oricine este bine primit si ascultat.Depinde doar de deschiderea noastra si de căutările noastre.Aici,negreșit,simți adierea Duhului Sfânt.Iar biserica este o bijuterie .🙏

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: