0.6 C
Bistrița
vineri, februarie 14, 2025

Președintele CJ: „Voi aloca bani pentru echipamente de câte ori e nevoie. Am luat inclusiv de la Clubul Gloria”

În ședința ordinară de astăzi, președintele CJ Radu Moldovan a precizat faptul că va aloca bani pentru echipamentele de protecție a celor din linia I de câte ori va fi nevoie. Astăzi, a fost direcționat peste 3,6 milioane de lei spre echipamente. Parte din bani au fost luați chiar de la Clubul Gloria.

Consilierii județeni au votat o rectificare bugetară astăzi care prevede alocarea sumei de 3,6 milioane de lei către achiziția de echipamente de protecție pentru cei din linia I în lupta cu COVID-19.

Mai mult, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a precizat că va cere alocarea de fonduri pentru asta de câte ori va fi nevoie, până la depășirea crizei. Mare parte din bani au fost luați de la direcțiile de cultură, dar și de la Clubul Gloria Bistrița.

„Vin cu precizarea că dacă această criză se va prelungi, vom veni cu o nouă rectificare pentru o nouă finanțare a altor echipamente. N-o să ezit niciun moment în a vă convoca din nou la o ședință, după ce vom discuta cu aparatul de specialitate să vedem care sunt necesitățile, de unde vom lua banii. În momentul de față principala noastră preocupare este să asigurăm securitatea sanitară a celor aflați în prima linie. Nu se vor mai desfășura evenimente cultura, nu se vor mai desfășura evenimente sportive, am luat în momentul de față bani de la toate instituțiile de cultură, inclusiv de la Clubul Gloria”, a precizat, în cadrul ședinței, Radu Moldovan.

Mai puteți citi:

Coronavirus: Sumă uriașă alocată pentru protejarea celor din prima linie

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.