4 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 28, 2026

5 comune din județ n-au reușit să-și asigure veniturile pentru propria funcționare

5 comune din Bistrița-Năsăud n-au reușit să își asigure veniturile pentru propria funcționare, potrivit unei analize a portalului cursdeguvernare.ro. Asta înseamnă că cheltuielile de personal înregistrate depășesc veniturile obținute prin plata taxelor și impozitelor.

Conform unei analize a portalului cursdeguvernare.ro, 651 de comune din România, adică 23% din primăriile rurale, nu au avut anul trecut venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile angajaților săi.

5 dintre comune sunt din Bistrița-Năsăud, conform aceleiași analize. Numărul comunelor în care până și subvențiile primite de la bugetul central depășesc veniturile proprii a ajuns anul trecut la 7.

În ce situație sunt vecinii? În județul Cluj și Mureș nu există nicio primărie care să nu-și poată asigura funcționarea din venituri poprii. Pe de altă parte, în județul Sălaj sunt 14 astfel de primării, iar în Suceava 31.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

4 COMENTARII

  1. Cat mai trebuie sa acceptam ca ,avem comune ,numai bune pentru alegeri …,nu și ca,funcționalitate!!Urgent regionalizarea,altfel ,e bai mare! Politicieni,ciuliti urechile!Pana nu e prea târziu…..MNPop

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: