5.5 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 14, 2026

Primarul din Chiuza Grigore Bradea revine la primărie! Curtea de Apel Cluj i-a dat dreptate în lupta cu Instituția Prefectului

Grigore Bradea revine la Primăria Chiuza, după ce în primăvara acestui an a rămas fără fotoliul de primar, după ce a fost găsit incompatibil de ANI. Ordinul a fost dat în 7 aprilie de Instituția Prefectului, iar Grigore Bradea a încercat să-l suspende și anuleze în instanță. Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat dreptate Instituției Prefectului, în timp ce Curtea de Apel Cluj a desființat decizia de la Bistrița și i-a dat dreptate primarului, care-și poate relua funcția provizoriu deocamdată, decizia fiind definitivă.

Ieri, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat în dosarul în care Grigore Bradea se judeca cu Instituția Prefectului, care, în primăvara acestui an, a emis un ordin prin care se constata încetarea de drept a mandatului primarului din Chiuza. Ordinul dat de Instituția Prefectului are la bază raportul Agenției Naționale de Integritate, care l-a găsit incompatibil pe primar.

Inițial, Tribunalul Bistrița-Năsăud, care s-a pronunțat în acest dosar în vara acestui an, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului din aprilie, formulată de Grigore Bradea.

Primarul nu s-a lăsat și a atacat decizia dată la Bistrița, iar lupta s-a mutat la Curtea de Apel Cluj, care s-a pronunțat ieri și a desființat decizia dată la Bistrița:

„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant Bradea Grigore împotriva sentinţei civile nr. 206/06.06.2025 pronunţate de Tribunalul Bistriţa – Năsăud în dosarul nr. 574/112/2025 pe care o casează în întregime şi rejudecând fondul, admite acţiunea formulată de reclamantul Bradea Grigore în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud iar, în consecinţă: Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 69 din data de 07.04.2025 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. 565/112/2025 al Tribunalului Bistriţa – Năsăud. Decizia este definitivă”, au decis judecătorii clujeni, ieri.

Grigore Bradea a câștigat doar prima luptă! Acesta se mai judecă cu Instituția Prefectului într-un alt dosar, în care a cerut anularea ordinului. Până când instanța se va pronunța cu privire la cererea de anulare a ordinului Instituției Prefectului, Grigore Bradea se poate reîntoarce la primărie.

Agenția Națională de Integritate l-a găsit incompatibil în 2023

Grigore Bradea a fost găsit incompatibil în 2023 de către Agenția Națională de Integritate, care a susținut că timp de 7 ani cât timp a fost primar a deținut și calitatea de comerciant.

„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2016 – 18 iulie 2023, întrucât a exercitat simultan atât funcția de primar, cât și calitatea de comerciant persoană fizică”, spunea ANI.

Grigore Bradea a contestat în instanță raportul ANI, însă toate instanțele la care a ajuns, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, au respins contestația. Astfel că, la scurt timp după ce s-a pronunțat ICCJ și raportul ANI a rămas în picioare, Instituția Prefectului a emis un ordin de încetarea celui de-al 8-lea mandat de primar al lui Grigore Bradea, câștigat la alegerile de anul trecut.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: