3.9 C
Bistrița
marți, decembrie 2, 2025

Primarul din Ilva Mare: ”Am spus de la început că noi NU dăm banii familiilor afectate de incendiu, ci le facem casă!”

Un incendiu a făcut scrum mai multe case, în Ilva Mare. Administrația s-a mobilizat pentru a crea condițiile necesare pentru ca familiile să nu rămână sub cerul liber. ”Noi am spus de la început că NU dăm banii familiilor. Ci tot ce se donează folosim pentru construcții!” a declarat Alexandru Anca.

În luna septembrie, un incendiu a izbucnit în Ilva Mare, făcând scrum mai multe case. Peste 20 de copii și 8 adulți au rămas doar cu hainele de pe ei. 

La patru luni distanță, în online apar tot felul de acuze la adresa primarului. Reporterii Bistrițeanul.ro au luat legătura cu primarul pentru a face lumină în această situație.

Cazarea la capelă

Comunitatea s-a mobilizat pentru a le oferi sprijin, imedit după incendiu. Prefectura a pus la dispoziție saltele, pături și perne, familiile fiind cazate în sala de mese a capelei.

Am avut discuții că de ce i-am cazat la capelă și nu în Căminul Cultural. Păi sunt mai multer motive. În primul rând, căldura. În sala de mese a capelei avem încălzire prin instalație electrică. În două ore am făcut 21 de grade acolo. Sala oricum nu mai e folosită, așa că aveau spațiu destul, grup sanitar, loc unde să servească masa și cel mai important, căldură.

La Căminul Cultural, când avem evenimente, facem căldurtă de cu trei zile înainte. Vă dați seama că dacă îi cazam acolo, ieșeau povești că de ce îi țin în frig…!” a explicat, pentru ziarul local Bistrițeanul.ro, primarul Alexandru Anca.

Banii, exclusiv pentru construcție

Administrația locală a făcut apel la cei ce doresc să ajute familiile, să doneze materiale de construcție sau bani pentru a cumpăra materialele de construcție.

În următoarea zi după incendiu, zona a fost curățată cu utilajele primăriei și s-a pregătit terenul pentru începerea construcției.

Încă de la început, primarul a explicat că NU va da banii familiilor, ci aceștia se vor folosi pentru construcții. O casă a fost ridicată, iar pentru celelalte familii, s-a achiziționat o altă casă pentru ca aceștia să se poată muta.

Am făcut casa lui Daniel. Și au apărut discuții că de ce i-am făcut casa frumoasă, că ei de ce stau în casă cumpărată. 

Păi în primul rând, Daniel oricum a fost cel mai gospodar dintre ei. El avusese cea mai frumoasă casă și înainte. Și casa lui s-a aprins din cauza incendiului pornit la casele lor. 

Oricum, încă de la început ei au zis să îl ajutăm pe Daniel prima dată, că are copii mai mulți. Și mi-au zis că lor e le bine momentan și cu această casă pe care am cumpărat-o. I-a pus să îmi dea acest lucru în scris, ca să am toate în regulă. Pentru că uite, s-au schimbat și acum sunt nemulțumiți.

Ba mai ult, cer inclusiv să le dăm din terenul cumpărat de primărie. Le-am spus că pe acel teren vom face și alte construcții, și pentru alții. Nu e doar pentru ei.

Noi toți banii care au venit – fie direct la primărie, fie prin Trezorerie, i-am folosit pentru construcții, ca să le oferim condiții de trai” a explicat Alexandru Anca.

Primarul, acuzat că a băgat bani în buzunar

În spațiul public au apărut postări care îl acuzau pe primarul Alexandru Anca de furt de fonduri.

Lumea crede că vaid e mine câți bani s-au adunat. S-au adunat, e drept, dar nu atât de mulți. La Primărie există listă cu cine a donat, cu semnături, tot. 

Eu lucrez cu banii de când mă știu. Prima mea slujbă a fost secretar la Poștă. Și niciodată nu am luat niciun ban. Nu am fost materialist și în plus, pe copiii mei i-am învățat să se descurce. Mulțumesc lui DUmnezeu că au minte și se descurcă. Nu le fac eu traiul, că dacă mâine nu mai sunt eu, cine le face? Așa că fiecare pentru el. Eu știu că mulți spun că e îndastă ce semnezi actele ca primar, gata, ești hoț. E drept că unii sunt, dar nu e pădure fără uscături. Totuși, nu înseamnă că toată pădurea e numai uscături, că atunci nu ar mai fi pădure.

Eu am actele în regulă, nu m-am atins de niciun ban, dar uite că vrei să faci un bine și totuși ajungi în situația aceasta!” a concluzionat primarul Alexandru Anca.

CE sume s-au donat 

Țin să specific câteva informații importante:

  • Toate persoanele care au donat, au fost trecute într-un tabel, la Primărie, cu semnături
  • Suma totală adunată din donații este 42.265 lei (420 de milioane lei vechi) – aproximativ 8000 de euro – din această sumă, cultul penticostal din Măgura Ilvei a donat 4300 de lei și 100 de euro (48 de milioane lei vechi în total)
  • Toți banii adunați din donații au fost depuși în contul de la Trezorerie (după cum se vede în extras)
  • Au mai fost donații sub formă de materiale de construcții, care au ajuns direct la beneficiari (cărămidă, beton, lemn, etc)
  • 5 dintre persoanele afectate de incendiu au solicitat Primăriei să achiziționeze casa lui Bogolin Grigore. În cerere, persoanele în cauză au specificat că dacă respectiva casă va fi achiziționată, NU VOR MAI AVEA PRETENŢIA de a le fi construită altă casă.
  • În urma acestei solicitări, Consiliul Local a votat pentru cumpărarea casei, alocându-se suma de 160.000 de lei (1 milliard 600 de milioane lei vechi – aprox 30.000 de euro)
  • De asemenea, Consiliul Local a votat pentru alocarea sumei de 50.000 de lei (500 de milioane lei vechi) pentru materiale de construcții
  • PLĂȚILE pentru TOT ce s-a achiziționat și pentru toate lucrările s-au efectuat din cont, pe bază de facturi!
  • Din donații, s-a achitat și pentru lucrările de degajare și curățare după incendiu, pentru care s-a plătit suma de 22.143 lei (220 de milioane lei vechi) către firma Log Silvania SRL din Ilva Mare” a postat în online primarul Alexandru Anca.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări, Aquabis caută tehnician, electrician, instalatori

ARCSIM Construct angajează Consultant vânzări dedicat, comunicativ și pasionat de domeniul amenajărilor exterioare. Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud. Sunt disponibile, în Bistrița, și posturi pentru ospătari, spălător vase, ajutor bucătar, economist, jurist, psiholog, instalator și electrician.

Primul tonomat de flori a ajuns în Bistrița, pe Decebal, la Florăria PARADISE Younique Boutique

Gestul de a oferi un buchet superb de flori nu mai depinde de ora la care se închid florăriile! Pentru că Bistrița are, în sfârșit, un tonomat de flori! Dacă ai de ajuns la o aniversare sau vrei să dăruiești un buchet surpriză – ai la dispoziție, de acum, un floromat modern și simplu de folosit, chiar în fața florăriei Paradise Younique Boutique, de pe Bulevardul Decebal din Bistrița!

BISTRIȚA INSPIRĂ, în 6 decembrie, la Palatul Culturii! Invitații CADOU pentru cititorii Bistrițeanul.ro

În 6 decembrie 2025, de la ora 17.00, la Palatul Culturii vă oferim în dar prima ediție pilot a unor conferințe intitulate Bistrița Inspiră: o poveste în care devenim conștienți că Bistrița generează lumină, idei și energie creativă.