1.4 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Primarul Gabriel Lazany: Vinieta albastră nu este obligatorie! Tot ce trebuie să știi despre vinieta albastră

Începând din aprilie va putea fi achiziționată vinieta albastră, care le dă dreptul șoferilor să parcheze oriunde în municipiu, inclusiv în centrul orașului. Aceasta va costa 100 de lei/an pentru cei care au înregistrată mașina pe Bistrița și 600 de lei/an pentru nonrezidenți.

Primăria Bistrița a pregătit deja vinietele albastre, care vor putea fi achiziționate începând cu luna aprilie. Acestea se vor lipi pe parbriz și vor avea inclusiv elemente de siguranță. Pentru vinieta albastră, bistrițenii care au înregistrată mașina pe municipiu vor plăti 100 de lei, iar non-rezidenții 600 de lei/an sau 50 de lei/lună.

„Cei care o achiziționează trebuie să o lipească pe parbriz, în colțul din stânga sus al parbrizului. Are câteva elemente de siguranță, pentru a nu fi contrafăcută. Vinieta albastră nu este obligatorie, este o facilitate, pe care eu vă recomand tuturor să o cumpărați pentru că vă ia o grijă de pe cap”, a explicat primarul Gabriel Lazany, pentru Bistrițeanul.ro.

Edilul a mai spus că cei care nu vor să achiziționeze vinieta albastră pot să achite parcarea de fiecare dată când parchează în spații publice. Cei care au deja un loc de parcare închiriat de la Primăria Bistrița în parcările de reședință primesc gratuit vinieta albastră.

Gabriel Lazany a mai spus despre vinieta albastră:

1 Vinieta albastră nu este obligatorie. O cumpără doar cine vrea

2 Vinieta albastră nu este o taxă. A fost gândită ca o facilitate pentru bistrițeni, pentru a nu se mai gândi la taxa de parcare. Ai vinieta albastră, nu îți mai bați capul nicăieri în oraș, pe toată perioada anului.

3 Taxa de parcare o plătiți peste tot, în țară, în străinătate. La noi, vinieta albastră îți permite să parchezi cu suma de 0,27 de lei pe zi, foarte puțin. Nu veți găsi nicăieri în Europa o taxă de parcare sub un terif de 1 – 1,5 euro pe oră sau în România 5 – 10 lei, 12 lei la Cluj.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Suna bine , sa vedem punerea in aplicare. Momentan suntem in stagiul in care destul de multi nesimtiti parcheaza cu avariile pe banda de mers . Nu cred ca fara schimbari la pol locala se poate realiza ceva concret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: