2.6 C
Bistrița
marți, ianuarie 27, 2026

Primarul Nicolae Moldovan: „2025, cel mai bun an administrativ dintre toți anii pe care eu i-am cunoscut la Primăria Beclean”

Nicolae Moldovan a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că anul 2025 e cel mai bun an administrativ de când este primar al orașului Beclean. El a prezentat și 50 de proiecte realizate anul acesta sau aflate în derulare în orașul de pe Someș.

Cu puținele sincope care au apărut pe final de an, pentru că n-am mai avut o rectificare, pe care le vom depăși, vă spunem cu date nu statistice, ci concrete, anul 2025 e cel mai bun an administrativ dintre toți anii pe care eu i-am cunoscut la Primăria Beclean. Cel mai bun an, anul 2025. (…)

Marți vom avea tot ADR-ul la Beclean, cu domnul ministru Boloș, cu domnul director Petru Alboi și cu toată conducerea. Pregătim deja proiectele 2028-2032. Asta o să o auziți în premieră.

Proiectul acesta (n.r. – “Dezvoltarea mobilității urbane III – Beclean orașul inteligent”) l-am pregătit acum 5 ani. Ca un astfel de proiect să fie pe implementarea 2021-2027, trebuia pregătit acum 5 ani. Tot așa, pentru 2028-2032 pregătim deja toate proiectele pe care le vom finanța noi, orașul Beclean, asta însemnând că anul viitor trebuie să depunem deja SF-urile, PT-urile„, a explicat primarul Nicolae Moldovan.

El a prezentat și 50 de proiecte realizate anul acesta, dar și aflate în derulare în orașul de pe Someș.

Printre acestea se numără reabilitarea Școlii Gimnaziale „Grigore Silași”, realizarea garajelor pentru Stația de pompieri Beclean, adăpostul pentru câini fără stăpân, reabilitarea termică a unor blocuri, inaugurarea Centrului Cultural „Liviu Rebreanu”, dotarea unităților de învățământ cu mobilier nou, viaductul de la Șuri, blocul ANL Podirei sau asfaltarea DN17 și a unor străzi din oraș.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: