Este o zicală hilară și foarte populară la noi, la români. Ea se referă la faptul că, oricât trecut ar avea un om, acel trecut rămâne trecut și, la un moment dat, trebuie să revină la o viață normală. Zicala e soră cu „pușca și cureaua lată, ce fecior am fost odată…”
Această vorbă anunță că, oricât de sus te-ai fi urcat pe o scară, trebuie să găsești o modalitate decentă, elegantă și onorabilă să cobori. Poate că, dacă ne gândim la cei care rămân în funcție prea mult timp – dincolo de un mandat, două sau trei – și nu sunt aleși de popor, ci puși de niște „șefi” pe-acolo, ar fi bine să le reamintim că se poate trăi și altfel. Fără secretară și fără șofer. Să le reamintim că pot lăsa locuri goale pentru generațiile care vin, cu idei noi și cu alte energii.
Când vezi aceiași oameni îmbuibați, care țin cu dinții de fotolii prin instituții și nu fac altceva decât să se ploconească în fața șefilor și să mintă publicul, îți vine să le amintești vorba asta: Fost-ai, bade, cât ai fost milițian și șef de post… Poate așa se trezesc. Poate își dau seama că aveau și alte variante de viață.
Tacitus, cronicarul Imperiului Roman spune că, la un moment dat, un tiran a decis să-și părăsească funcția și să-i lase pe ceilalți să instaureze Republica.
Nu a făcut nici zece pași afară din palat și a fost scuipat în obraz. Așa că de atunci, spune Tacitus, niciun tiran nu și-a mai abandonat dictatura.
Asta e cu tiranii: cu frica de-a nu fi scuipați în obraz și cu plecăciunile lor în fața altor șefi rămân milițieni și șefi de post o viață întreagă. Spre regretul nostru, al tuturor…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea