Lupul își schimbă părul, dar năravul ba, spune un proverb care se bazează pe observațiile celor ce lucrează în pădure sau cunosc foarte bine tainele ei.
În lumea noastră, a oamenilor, eu așa semăna de această dată lupul cu statul român. Care schimbă mereu formele și oamenii, dar nu își schimbă năravul. Ca în bancul cu statuia. Știi bancul cu statuia? Statul ia tot.
Îmi aduc aminte că neuitatul Ceaușescu promitea că, odată cu plata datoriei externe, în România o să curgă laptele și mierea. La austeritate ne invita și Iliescu. Dar mai apoi a apărut Ciorbea, cel cu ochelarii cu dioptrii cât fundul sticlelor de bere, care ne-a spus că trebuie să strângem cureaua ca să vedem luminița de la capătul tunelului.
Sărind peste alte epoci în care austeritatea a fost cuvântul de ordine, am ajuns acum la mult discutatul „deficit”. Dacă am auzit în ultima vreme un cuvânt des rostit, acesta a fost: să salvăm deficitul statului român. Cine? Noi, cetățenii, tot poporul. Să ne mobilizăm și să salvăm statul care a intrat în deficit.
Statul, cum spuneam, își schimbă părul, forma. Maria își ia altă pălărie. De fiecare dată apar alți guvernanți, cu alte nume, dar năravul lui este constant: de a pune presiune pe popor, astfel încât destinele personale să se împotmolească. Dar nu toate.
Dacă te duci pe străzi îți dai seama bine, trecând de la o casă la alta, ce înseamnă deficitul pentru un parlamentar și pentru un om care trăiește dintr-o pensie. Ce înseamnă deficitul pentru un politician abil și pentru un om care de abia își duce zilele.
Așadar, sunt mai multe „deficituri”, așa cum sunt mai multe feluri ale lupului de a-și purta părul. Dar năravul este statornic…
Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea
