19.7 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

PRO-VERB: Nevoia te învață…

Nevoia te învață – a spus la un moment dat un român, când, neavând cuie, a reparat cu o sfoară o scândură la un gard sau a prins cu o bucată de sârmă, în loc de o balamă, o ușă de stâlp. Vorba a devenit proverbială pentru că românii au fost mereu nevoiți să se descurce, fiind inventivi și creativi.

Vorba aceasta românească este valabilă și în alte părți ale lumii, pentru că multe lucruri bune s-au născut din nevoie și sărăcie. Ca și celebra pizza, care nu era altceva decât o lipie acoperită cu brânză de capră și sos de roșii pentru săraca populație a Siciliei. Dar s-a răspândit în întreaga lume, fiind îmbogățită creativ și devenind o mâncare din patrimoniul UNESCO.

Așadar, nevoia te învață, după cum suferința este cel mai bun învățător pentru suflet și pentru umanizarea omului.

Nevoia l-a făcut pe om să găsească metode noi și neașteptate de rezolvare ale problemelor.

De bună seamă, suntem un popor care are resurse nesfârșite și nebănuite de creativitate, care așteaptă să fie puse în valoare. Soluții simple la probleme complicate ne sunt oferite în fiecare zi de românii noștri. Fie în zona meșteșugurilor, fie în zona industriei, fie în zona comerțului, fie în zona socială.

Mai este doar de așteptat ca și în politică, unde avem nevoie de conducători buni, să se găsească o cale ca aceștia să ajungă să ne stea în față și să ne arate calea spre un viitor pe care îl merităm… Mai bun, mai creativ, mai senin și predictibil pentru că acum avem mare nevoie de el.

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...