Prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul – spune românul remarcând că mândria deșartă și fala sunt luxul celui năuc și slab de minte. Nu-i de ajuns că ai făcut un război prostesc și inutil și ai pus omenirea pe jar… Prostia îți cere să te fudulești toată ziua bună ziua cu armele tale nucleare, ca să ții în șah omenirea și să pui un nod în gât oricărui nevinovat care se gândeșrte doar la pâinea lui cea de toate zilele.

Fericiți făcătorii de pace, spun textele sacre… Iar noi vedem că pacea înseamnă realizarea completă a rosturilor omului pe pământ. Pe când războiul este, ca violența în general, pur și simplu o prostie cu izvor în ignoranța cea mai mlăștinoasă. Dar cum ajung oamenii la război? Lăsându-se conduși de niște indivizi care nu cunosc rostul și rolul vieții pe pământ și care nu îl au pe Dumnezeu în minte când făptuiesc. Să nu ne păcălească faptul că stau în palate și merg numai pe covoare roșii, că sunt mereu siguri de ei și că vorbesc din piept și aparent logic. Sunt doar niște proști care au ajuns la butoane din neglijența celor ce i-au aprobat.

Au început ușor, lăudându-se cu mașina lor în adolescență. Apoi cu slujba lor și casa de vacanță, apoi cu femeile pe care le au și cu urșii pe care îi vânează. Și încet încet, cultivându-și nerozia și prostia în aprobarea celorlalți, au ajuns să se laude cu bombele nucleare cu care pot distruge omenirea. Că prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul.

Țăranul nostru când vede că un cățel că are apucături rele zice: ia-l de-aici că mâncă puii. Cam vorba asta li se potrivește și celor care strică viitorul: să fie opriți de mici, căci dacă sunt lăsați să crească prost, proști și fuduli ajung.

Foto @ Alexandru Uiuiu / Revista Zestrea