17.2 C
Bistrița
duminică, august 2, 2026

PRO-VERB: Ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii – și mai aproape

Omul este lup pentru om” spunea Francis Bacon acum câteva secole, descriind în termeni simpli relațiile sociale. Homo homini lupus est este o expresie care a rămas celebră pentru adevărul ei. Acum vreo două milenii, Aristotel însuși spunea „Dragi prieteni, în ziua de azi nu mai există prieteni.

În zilele noastre nu știm exact de ce, dar vedem cu toții că lumea s-a înrăit. Deși avem libertate și o bunăstare mai mare decât în alte vremuri, oamenii vor tot mai mult și mai mult. Iar asta dăunează relațiilor sociale, astfel încât fiecare individ se alege cu prieteni și dușmani.

Vorba aceasta – „Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape” – este înțeleaptă, pentru că dușmanii uneltesc cu viclenie. Și au mijloace de a-ți face rău pe care tu nu le cunoști. Ținându-i aproape, poate că afli din timp despre ele și te poți feri de tot ce îți adresează.

Poate că prietenii sunt cei care ar putea să ne facă rău, dar se abțin pur și simplu. Chiar dacă nu ne fac mult bine, faptul că nu ne pun piedici, nu ne încurcă lucrurile, nu umblă cu bârfe sau zvonuri, este de ajuns ca să fie catalogați drept prieteni (deși, în ziua de azi, ca și acum 2000 de ani, nu mai există prieteni.)

În ceea ce privește dușmanii, cei care sunt prezenți în toate textele manelelor, cei despre care vorbesc oamenii pe stradă că le-au făcut nedreptăți și le-au stricat viața, aceia sunt oameni cărora ar trebui să le aflăm cauzele comportamentului. Să le aflăm frustrările, traumele din copilărie, complexele sau poate chiar bolile psihice. Dacă îi ținem aproape și dacă le aflăm pe toate acestea, poate le putem schimba comportamentul într-unul benefic.

Orice om este un semn de întrebare pus Universului. Orice om a fost bun, legănat, purtat de mânuță, crescut la sân. Faptul că societatea l-a învățat să fie dușmănos poate fi remediat în medii sociale prielnice.

Așadar, să ne ținem prietenii – câți sunt – aproape. Iar dușmanii – și mai mai aproape. Pentru că mereu există o cale de îndreptare a lor.

Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU
Alexandru UIUIU este scriitor, absolvent al Facultății de Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca. A fost redactor-şef adjunct al cotidianului „Actualitatea BN" în 1998, debutând în 1988 la „Vatra" cu un grupaj de proză scurtă. A colaborat cu eseuri, recenzii, studii, proză la publicațiile „Familia", „Contrapunct", „Luceafărul", „Steaua", „Hyperion", etc. A publicat: „Ridicarea în genunchi” (roman 1999), „Socrate - Poetul” (prozo - poeme, 2000), „Aşteptând-o pe Godette” (teatru, 2003), „Sfîşierea sau a doua venire” (2006), Țara ascunsă (În 2012 volumul I, 2018 volumul II), „Agentul de vînzări” (2019), Fereastra din tavan (teatru, 2023).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...