-0.3 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 31, 2026

Protest timid pentru independența justiției și la Bistrița! O mână de protestatari s-au adunat în fața Tribunalului Bistrița-Năsăud

Dacă în țară protestele pentru independența justiției se desfășoară deja de câteva zile, la Bistrița abia astăzi s-a adunat o mână de oameni. Printre ei s-a numărat un activist de mediu și un fost consilier local al USR. Printre mesajele de pe pancarte s-au numărat: „Liapuscălia” sau „în democrație, hoții stau la pușcărie”.

O mână de bistrițeni s-au adunat în fața Tribunalului Bistrița-Năsăud, în primul protest din oraș dedicat independenței justiției. Protestul a fost autorizat însă frigul de afară nu prea i-a încurajat pe bistrițeni să se alăture.

Printre cei care au protestat s-a numărat activistul de mediu Marius Bălan sau fostul consilier local (PER) Nicolae Pavelean. Una dintre doamnele prezente spune că a luat parte și la protestele de acum câțiva ani, care a scos pe străzile Bistriței câteva mii bune de oameni.

Printre mesajele de pe pancarte s-au numărat „Liapuscălia”, „În democrație, hoții stau la pușcărie” sau „Când justiția e coruptă, oamenii onești devin victime”. Protestatarii sunt hotărâți să nu renunțe și pregătesc un protest mai de amploare vineri.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: