19.8 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

Radu Moldovan despre plângerea penală care-l vizează pe Robert Sighiartău: „Să se facă verificări, iar cei care nu au respectat legea să fie sancționați”

Într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan a vorbit despre plângerea penală făcută, se pare, de PSD, împotriva contracandidatului său la CJ Robert Sighiartău, susținând că organele abilitate trebuie să facă verificări, iar cei care nu au respectat legea să fie sancționați.

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Robert Sighiartău a precizat că PSD a făcut o plângere penală de IPJ BN, care-l vizează, în urma apariției în spațiu public a unui filmuleț în care minori susțin că dacă ar avea 18 ani ar vota cu candidatul PNL la șefia Consiliului Județean.

Mai mult, acesta a făcut publică și o înregistrare în care apare cineva din staff-ul său de campanie și un posibil polițist, în care omul legii ar fi spus:

„Am înțeles că tu ești responsabil de campania domnului Sighiartău Robert. Este o sesizare a PSD-ului cu copiii de la școala (…) care au pus, ulterior am văzut că ați șters-o. Dacă ne înțelegem, discutăm, o dăm light, dacă nu ne înțelegem luăm toți copiii de la (…), inclusiv rudele lui, audiați copiii, părinții, ca să nu… Deci ori ne înțelegem, ori dacă nu, iese așa, un iureș de c..t cu copii, părinți audiați”.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

VIDEO: Robert Sighiartău, candidatul PNL la CJ BN, face acuzații grave la adresa lui Radu Moldovan: Poliția Română îi face jocul

Ulterior, IPJ BN a venit cu o informare de presă, în care spune  „Conducerea Poliție Române a dispus ca o echipă de polițiști din cadrul Direcției Control Intern să se deplaseze în județul Bistrița-Năsăud, pentru a verifica aspectele semnalate, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsuri legale”.

În cadrul conferinței de presă de astăzi, președintele Consiliului Județean Radu Moldovan și contracandidatul lui Robert Sighiartău la alegerile din weekend a precizat că instituțiile statului trebuie să verifice și să sancționeze dacă e cazul:

„Dacă acea înregistrare este veridică oricum este una ilegală. După folosirea copiilor în campanie o ilegalitate, venim cu o a doua ilegalitate încercăm să ne victimizăm, dar nu Radu Moldovan verifică astfel de lucruri, avem instituții ale statului care-s conduse toate de liberali. Și Ministerul de Interne și chiar am încredere în ei, chiar daca-s liberali. Să facă verificări, iar cei care nu au respectat lege, procedură să-i sancționeze, chiar drastic”, a precizat Radu Moldovan.

Se pare totuși că plângerea penală a fost făcută de PSD Bistrița-Năsăud.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...