15 C
Bistrița
vineri, iulie 31, 2026

Răzbunare cu scântei în Nepos: A furat un scuter, l-a vândut, l-a furat înapoi și apoi i-a dat foc

Un tânăr de 24 de ani este cercetat penal de polițiștii din Năsăud după un scenariu demn de un film de acțiune. Acesta este acuzat că a furat un scuter, l-a vândut, iar ulterior a intrat cu forța în curtea cumpărătorului pentru a-i fura vehiculul înapoi și a-l incendia.

Ieri, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit la un eveniment sesizat prin S.N.U.A.U. 112.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în dimineața de 14 iunie a.c., în jurul orei 09.00, un tânăr de 24 de ani din Nepos ar fi pătruns în curtea locuinței unui consătean de 36 de ani și i-ar fi sustras un scuter pe care l-ar fi incendiat în apropierea unui pârâu.

Ulterior, pe fondul discuțiilor în contradictoriu avute, tânărul de 24 de ani l-ar fi agresat pe bărbatul de 36 de ani, acesta neavând nevoie de îngrijiri medicale.

În urma investigațiilor efectuate cu privire la scuter, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud împreună cu cei ai Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au constatat faptul că îi fusese vândut bărbatului de 36 de ani de către tânăr”, potrivit IPJ BN.

De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că vehiculul aparține unei femei din Maieru și i-ar fi fost sustras de tânărul de 24 de ani în noaptea de 17/18 mai.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea faptelor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: