11.1 C
Bistrița
joi, mai 16, 2024

Rețelele de apă și canalizare vor fi înlocuite și pe traseul Liniei Verzi și axa de transport Gării-Năsăudului, fără afectarea lucrărilor

Aquabis încă nu a reușit să înlocuiască rețelele de apă și canalizare pe traseul Liniei Verzi și nici pe axa de transport Gării-Năsăudului. Potrivit primarului Ioan Turc, intervențiile asupra conductelor de apă și canal de pe cele două trasee se vor face prin metode care nu vor afecta lucrările deja efectuate la carosabil.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria Bistrița se vor moderniza rețelele de apă și canal de pe cele două trasee aflate în proces de reabilitare: Linia Verde, care leagă Unirea de Viișoara și axa de transport care străbate străzile Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu și strada Năsăudului.

„Am solicitat ca Aquabis, ADI apă-canal și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud să intervină neîntârziat pentru înlocuirea rețelelor de apă și canalizare de pe traseele celor două proiecte, pe segmentele unde nu s-a intervenit în acest sens. Intervenția este încă posibilă pe zona de trotuare, aflate încă în lucru și pe zona de spații verzi. Pe strada Gării, acolo unde lucrările sunt în desfășurare, intervenția pentru schimbarea rețelelor ar fi ușor realizabilă”, precizează primarul Ioan Turc.

Constructorul MIS Grup are termen până la final de an să termine lucrările la cele două proiecte. Se pare că Aquabis nu s-a putut apuca de treabă pe aceste tronsoane din cauza faptului că la licitațiile organizate în acest sens nu s-au prezentat constructori.

„Este inacceptabilă orice intervenție de natură să afecteze lucrări deja realizate, cauzate de eventuale avarii sau prilejuite de o eventuală implementare a Master Planului. (…) Am primit asigurări ferme că viitoarele intervenții asupra conductelor de apă și canal de pe traseele luate în discuție se vor face prin metode care nu vor afecta lucrările, cu soluții de tip relining, subtraversări sau săpături pe spațiile verzi”, mai spune edilul.

Foto: Arhivă

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Nu-i prima dată când nu există o corelare a luctărilor de infrastructură rutieră cu înlocuirea retelelor de utilităti din subteran, in special a celor de apă si canalizare. Cu atât mai mult cu cât orasul Bistrita se confruntă cu mari probleme legate de inundarea străzilor dupa fiecare ploaie mai puternică.
    De aceea, odată cu lucrările de pe traseele celor două mari proiecte europene de infrastructură din oraș: Linia Verde Unirea – Viișoara și Axa de Transport str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului să se execute mai întâi înlocuirea retelelor vechi, dar si montarea de rigole carosabile de scurgere a apei din precipitatii pe marginea străzilor. Prin aceste rigole apa de ploaie se poate scurge instantaneu fără să băltească pe marginea drumului sau, si mai grav să intre in subsolurile caselor. In conditiile schimbărilor climatice actuale, cu frecvente ploi torentiale abundente, astfel de sisteme ar trebui extinse in tot orasul.
    De altfel, cu câtiva ani în urmă inginerul Ion Șandru, directorul Aquabis a avertizat că până nu se vor face șanțuri de gardă pentru apa de ploaie, Bistrița va fi tot timpul inundată după câte o ploaie mai puternică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.