REȚETA FERICIRII: Jumătate de viață-n Mexic, jumătate în Bistrița! Plus iubire în toate!

REȚETA FERICIRII: Jumătate de viață-n Mexic, jumătate în Bistrița! Plus iubire în toate!

Cine a cunoscut-o pe Florentina Pop, fostul manager al Pensiunii Miracolo, nu poate spune decât că e o persoană fericită. Iar rețeta pentru acest lucru ne-a spus-o chiar ea. Jumătate de viață în Mexic, jumătate la Bistrița. Multă iubire în tot ce faci și accentul pe oameni.

Pensiunea Miracolo are noi proprietari. Florentina Pop a decis să-l vândă, după ce l-a condus timp de 20 de ani. Decizia nu a fost luată în pripă, dar nici nu a fost una ușoară.

„Motivele pentru care am renunțat la Miracolo sunt multe. Dar motivul cel mai mare este unul ciudat. Nu am avut cui să-l las, să-l fac cadou, moștenire etc. Eu de câțiva ani încoace, iernile umblu prin lume. Îmi plac călătoriile la căldură când la noi în România este frig. Din aceste motive, când plecam, închideam localul pentru că nu aveam persoane din familie care să se ocupe de el. Am gândit doi ani la rând și am decis să aleg vânzarea. Am primit oferte bune de chirie, dar știind dificultățile acestui gen de local nu am avut curajul să-l închiriez”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Florentina Pop.

Aceasta a explicat că tot ce ține de Miracolo este un miracol. Un miracol al iubirii și al punerii omului pe primul loc.

„Miracolo a ajuns un nume NU datorită rulajului de bani. Miracolo a ajuns un brand al bucuriei și a fericirii OAMENILOR. Orice afacere este complicată și grea în orașe mici unde nu este o piață bună de desfacere. Eu cred că orice dificultate se poate depăși prin atitudine. Oricât ar fi instituțiile de dificile, oricât ar fi angajații de leneși, oricât te-ar fura omul din orice postură, prin atitudine îl poți ajuta să te ajute sau să te încurce. Din experiență știu că atâta timp cât faci ceva cu tot sufletul, cu tot dragul, nu ai cum să dai greș. Mai este un secret – «banul». Cât timp prețuiești omul mai mult decât banul, ai și banii ai și OAMENII. Invers – NICIODATĂ!”, a spus Florentina.

Aceasta a explicat că inclusiv vinderea lui a fost un miracol, în sine.

„L-am vândut printr-un Miracol. Am călătorit de la CLUJ la BISTRIȚA cu o mașină de ocazie. În 8 ani de zile m-am urcat pentru prima dată într-o mașină de ocazie. Omul care a decis să mă ia la ocazie a vorbit la telefon pe cască până la intrare în Bistrița fără să vorbim deloc. Dintr-un capăt de Bistrița la altul am vândut MIRACOLO. Nu ne cunoșteam. A oprit în fața casei, la Miracolo, și i-am spus că vreau să-l vând. După 3 zile, oamenii minunați și speciali care l-au cumpărat mi-au devenit vecini. Nu am făcut publicitate deloc. Există MINUNI și eu cred în ele!”, a povestit Florentina Pop.

Aceasta a recunoscut că îi vor lipsi telefoanele, trezitul de dimineață și personalul care a ajuns să-i fie ca o familie, cu unii colaborând și 10 ani de zile.

Deși nu mai e managerul Miracolo, acesta îi va rămâne mereu în suflet și speră ca și noii proprietari să experimenteze miracole cu el.

„Sufletește și spiritual îmi curge în sânge. Îi trimit iubire și energie. Nu contează care va fi destinul celor care îl vor stăpâni. Miracolo este ca un avion care a atins cerul. El mi-a crescut aripile pe care zbor acum. El a făcut fericiți foarte mulți OAMENI. Fericirea lor este și a fost și fericirea mea. Urmele multor bucurii, trăiri și sentimente nu se pot vinde pe bani, ele au valori mai presus decât aurul și banii. Sunt mândră de mine pentru relațiile, interacțiunile, prieteniile pe care am reușit să le am în timp. MIRACOLO m-a legat de oameni și apoi de alte satisfacții și bani. Doresc în continuare MIRACOLO să fie BUCURIE pentru toți care îi trec PRAGUL”, a transmis Florentina Pop.

Pe lângă iubire și relații, un alt secret al fericirii este să călătorești unde îți place și să fii cu cei dragi.

Eu nu am plecat de tot din România. Mă întorc la primăvara mea în curând. România este pe primul loc în viața mea, deși oriunde o duc mai bine. Copiii mei sunt acolo. Părinții mei mă așteaptă. Unde este familia, acolo e locul de bază al meu. Însă aici, în lunile frumoase și calde, stau și vreau să trăiesc doar iernile acolo. În lipsă de Miracolo, fiind obișnuită cu acțiune, activitate și oameni, am decis să fac ceva frumos care imi place și care să fie și spre folosul celor din jur. Pentru mine mai importantă este acțiunea și să mă simt de folos. Sunt o persoană modestă, umblu desculță, pe jos și bicicletă, pot să trăiesc cu 10 euro pe zi în orice loc din lume. În viață se fac schimbări majore uneori, dar dacă unele schimbări se fac în bine, atunci merită să le faci! Dacă unele alegeri grele se fac cu noroc și succes, atunci merită orice SCHIMBARE. Eu cred și sunt convinsă că asta am facut într-un MOMENT perfect al vieții mele”, a concluzionat Florentina Pop, fostul manager al pensiunii Miracolo.

 

 

Bistrița-Năsăud și-a tras bariere umane! Cum au ajuns polițiștii să ne spună când vine trenul august 3, 2020 - Finalul de săptămână cu vreme caldă i-a determinat pe bistrițeni să dea o fugă până la munte. Toate bune și frumoase până s-au pornit la drum. Cozile de mașini s-au întins pe câțiva kilometri buni din cauza căilor ferate, care trec strada ca nebunele, la care trebuie să oprești și să te asiguri. Soluția găsită de cei responsabili e demnă de tot râsul. Au inlocuit barierele cu semafoare umane!
Aproape 2.000 de euro! Atât încasau fără drept un bărbat și două femei sub formă de indemnizație august 3, 2020 - Polițiștii au dat peste încă trei persoane care au falsificat documente pentru a beneficia de indemnizație de creștere a copilului. Printre ele se numără și un bărbat. Se pare că fiecare încasa lunar aproape 2.000 de euro, fără a avea dreptul.
Un constructor abonat la bani publici, SRL-ul CJ-ului și un transportator au pus mâna pe întreținerea drumurilor august 3, 2020 - Consiliul Județean a scos la licitație întreținerea drumurilor județenele pe timp de vară pentru următorii 4 ani. Valoarea contractului variază între 14 și 15 milioane de lei. Pe contract au pus mâna un constructor abonat la fonduri publice, unul dintre SRL-urile Consiliului Județean și un...transportator.
FOTO/VIDEO: BMW în flăcări lângă mănăstirea din Strâmba august 3, 2020 - Pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu în Strâmba. Un BMW a fost cuprins de flăcări chiar lângă mănăstire. Nu au fost anunțate victime.
Vin cei dragi acasă din străinătate? VEZI lista actualizată a țărilor pentru care vei intra în carantină: august 3, 2020 - Luna august e luna preferată a concediilor, iar cei dragi vin acasă din străinătate. Astăzi a intrat în vigoare noua listă cu țările din care cei care se întorc acasă vor fi nevoiți să intre în carantină pentru 14 zile. 
NOI locuri de muncă, în BN: Se caută pizzeri, instalatori, ingineri, conducători auto categoria C și CE august 3, 2020 - Angajatorii din Bistrița-Năsăud oferă noi locuri de muncă și în această săptămână. Se caută operatori cabluri electrice, ingineri, pizzeri, sudori, instalatori, consultanți vânzări Electro / IT în Bistrița, Beclean și Năsăud!
Bistrița-Năsăud: Trei cazuri pozitive și 10 persoane vindecate august 3, 2020 - Avem 889 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore trei bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu coronavirus, iar 10 persoane au fost declarate vindecate și externate. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de infecție.
EDITORIAL: Dar ce v-ați obrăznicit! Nici n-ați ajuns primari și fugiți de întrebările jurnaliștilor august 3, 2020 - Am 22 de ani de presă și fix când credeam că le-am trăit pe toate, vine campania electorală pentru locale și am parte de experiențe noi, inedite. Obrăznicia unor candidați cu pretenții de politicieni și cu aspirații la fotoliul de primar întrece orice limite. Am ajuns să trăiesc ziua în care politicianul să-ți pună condiții cu ce invitat vine și cu care nu în emisiune, să facă figuri la moderatori. Mai urmează să ne spună și ce întrebări avem voie să le punem și apoi chiar pot spune că le-am trăit pe toate.
Cum va arăta parcarea de pe Bistricioarei, ce promite să rezolve problema locurilor de parcare din centru august 3, 2020 - Cu siguranță zona care „suferă” cel mai mult din cauza lipsei locurilor de parcare este centrul istoric. O parcare supraetajată, prima de acest fel din Bistrița, se pregătește pe strada Bistricioarei. Cum va arăta:
EXCELENT! Un fizician din Beclean a primit 150.000 de euro de la Comisia Europeană pentru cercetare august 3, 2020 - Mihai Miron este unul dintre cei doi români care au primit granturi de 150.000 de euro de la Comisia Europeană, pentru cercetare. Acesta își desfășoară activitatea în Franța.
OPINII: Cât de proastă este școala românească? Care ar fi principala problemă de remediat… august 3, 2020 - „Credeți că cineva intenționează să se ajungă la concluzia că școala românească este (cea mai) proastă?”, se întreba recent profesoara Monica Halaszi. Unul dintre elevii străluciți ai Bistriței – Sergiu Petrușca – acum student în Marea Britanie, la Cambridge, i-a oferit un răspuns memorabil:
Aquabis: Străzi din Sângeorz-Băi și Prundu Bârgăului, fără apă potabilă astăzi august 3, 2020 - Câteva străzi din Sângeorz-Băi rămân fără apă potabilă astăzi, 3 august 2020, anunță Aquabis:
ORA XII a sosit…: Cârtița august 3, 2020 - Motto: "Politica a început în ziua în care primul politician s-a întâlnit cu primul fraier" - Marin Moraru Lumea s-a săturat de politică. Principiile care separă doctrinele nu mai există decât în cărți, iar de aici s-a declanșat confuzia printre alegători. Adevărul este că subvenționarea activității partidelor lasă loc de manevre făcute din pix, că doar n-au pus oamenii un ginecolog la agricultură sau un tractorist la sănătate. Politicienii i-au pus.
Campanie electorală cu măști și mănuși! AFLĂ detalii: august 2, 2020 - Campania electorală și alegerile locale bat la ușă! Pentru că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus, PNL a elaborat un ghid sanitar care va trebui respectat. Una dintre măsuri prevede purtarea obligatorie a măștilor de protecție și a mănușilor. VEZI ce alte măsuri au fost luate:
FOTO: Profesoara Paraschiva Borș din Maieru, la ultra-maratonul care străbate România…! august 2, 2020 - La cei 55 de ani ai săi, profesoara Paraschiva Borș a decis că merită să alerge dintr-un capăt în altul al României! Ea participă în aceste zile la un ultra-maraton care a început în cel mai vestic punct al țării și se sfârșește în punctul cel mai estic – plaja Sulina!
Valentin Grapini: Vom avea la Rodna cea mai frumoasă și utilă bază sportivă dintr-o zonă rurală august 2, 2020 - Prezent în emisiunea „Direct în problemă” de la Bistrițeanul.ro, primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a vorbit despre șantierul din comună și lucrările pentru care se lucrează în acest moment. Unul dintre cele mai importante proiecte din Rodna este „Baza sportivă”, care a intrat în linie dreaptă odată cu obținerea avizelor de finanțare de la Compania Națională de Investiții.
Ai lucruri în casă, în stare bună, pe care nu le mai folosești? Donează-le pentru Târgul Caritabil și oferă-i Alessiei o șansă la viață: august 2, 2020 - Mobilizare impresionantă a mămicilor din întreaga țară, și nu numai, pentru a ajuta copiii care suferă de SMA 1. În weekend-ul 15 - 16 august se va organiza și la Bistrița un târg caritabil pentru o prințesă de un an și trei luni. DONEAZĂ lucrurile bune pe care nu le mai folosești. AFLĂ detalii despre cum te poți implica și chiar câștiga:
FOTO: GRAV accident la ieșirea din Sângeorz Băi! Cinci victime, printre care doi copii, au ajuns la spital august 2, 2020 - Un accient rutier grav a avut loc în jurul amiezii la ieșirea din localitatea Sângeorz Băi. Trei mașini au fost implicate în accident. În urma impactului un autoturism s-a răsturnat. Cinci persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital.
Bistrița-Năsăud: 10 cazuri pozitive, 10 persoane vindecate și 4 decese. 20 de bistrițeni, reconfirmați pozitiv august 2, 2020 - Avem 886 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 10 bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu coronavirus, iar 10 persoane au fost declarate vindecate și externate. De asemenea, s-au înregistrat și patru decese. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 1.075 de cazuri noi de infecție.
EDUCAȚIE: E vremea să-i încurajăm pe copiii noștri să aleagă școlile profesionale: Să învețe o meserie august 2, 2020 - Se va încheia în curând cea de-a doua etapă de înscriere în școlile profesionale. În Bistrița-Năsăud au rămas libere peste 530 de locuri. „Meseria ar trebui să fie într-adevăr o brățară de aur. Haideți să ne întoarcem la adevăratele valori, să nu ne mai fie rușine să muncim. Să-i încurajăm pe copiii noștri să învețe o meserie...”
FACEBOOK POLICE: Săriți, s-au furat cuvintele din dicționar… august 2, 2020 - Nici n-a început bine campania electorală că s-a încins o luptă pe cinste între candidați. Încă nu s-a ajuns la faza pe idei și proiecte, deocamdată asistăm la campionatul local de aruncat lături. Pe alocuri, încăierarea capătă accente comice… De departe avem parte de cea mai interesantă și colorată campanie pentru Primăria Bistrița din ultimii...
Rostul de dimineață: O ființă stranie, în Schullerwald…! Care nu se îndură (încă!) să ne tragă o copită în cap… august 2, 2020 - Ce mai ființă stranie, în Schullerwald...! Ce figură bizară și uimitoare ne-a fost dat să admirăm, zilele trecute...! Care nu se îndură (încă!) să ne tragă o copită în cap... Și nici să ne judece sau să ne ciopârțească – așa cum am merita cu vârf și îndesat...
OPINII: Administrația, “coana mare” fără mentalitate europeană august 2, 2020 - De multe ori m-am întrebat de ce în România lucrurile merg așa cum merg: greoi, cu multă birocrație, cu termene foarte lungi de răspuns la o simplă cerere adresată instituțiilor. De ce? De ce nu facem lucrurile așa cum știm că trebuie făcute pentru a avea sentimentul că trăim într-o țară căreia îi aparținem?! În ultimele decade am observat o radicalizare a populației României care a dus la scindarea acesteia în două tabere. Această scindare s-a produs pe nesimțite, chiar sub ochii noștri. Fără să ne dăm seama, am ajuns combatanți în războiul româno-român. 
Aproape 25 de milioane de lei pentru pagubele produse de inundații în județul Bistrița-Năsăud! august 1, 2020 - Județul nostru a fost, în luna iunie, sub coduri portocalii și roșii de ploi și inundații. Zeci de localități au fost afectate. Guvernul a alocat aproape 25 de milioane de lei pentru localitățile afectate. VEZI repartizarea sumelor:
Valentin Grapini: Străzi noi și cimitir nou în Rodna august 1, 2020 - Prezent în emisiunea „Direct în problemă” de la Bistrițeanul.ro, primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a vorbit despre șantierul din comună care se datorează viiturilor care au lovit comuna în luna iunie. Edilul spune că în Rodna mai sunt și alte lucrări pentru care se lucrează în acest moment.
O nouă obligație, pentru primari: „E absolut necesar să deschidem școlile. Să învățăm să ne obișnuim cu acest virus” august 1, 2020 - Primarii din Bistrița-Năsăud se vor trezi cu o nouă obligație în fișa de post. „Este absolut necesar să deschidem școlile. Să învățăm să ne obișnuim cu acest virus. Să nu ne mai panicăm prea mult. Să păstrăm un echilibru, să păstrăm normele sanitare, să purtăm mască...”
Bistrița-Năsăud: 19 cazuri pozitive și 14 persoane vindecate august 1, 2020 - Avem 876 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 19 bistrițeni au fost confirmați pozitiv la infecția cu coronavirus, iar 14 persoane au fost declarate vindecate și externate. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 1.225 de cazuri noi de infecție.
Patru persoane reținute pentru 30 de zile, dintre cei care ar fi introdus ilegal arme letale în țară august 1, 2020 - Polițiștii au descins jos la domiciliile a șapte persoane din Bistrița-Năsăud și Maramureș. Acestea sunt bănuite că timp de patru ani au introdus ilegal arme letale în țară. În urma perchezițiilor au fost ridicate 22 de arme, peste 1.000 de cartușe și sute de componente arme. Instanța i-a reținut pentru 30 de zile pe patru dintre suspecți. VEZI ce pedepse au primit ceilalți suspecți:
Motocicleta galbenă, din nou pe pistă! Sorin Pop țintește, ca întotdeauna, la podium! august 1, 2020 - A treia etapă a Moto RC se desfășoară în acest weekend la Adâncata. Bineînțeles, motocicleta galbenă nu lipsește de pe pistă. Iar Sorin Pop, ca de fiecare dată, țintește la podium.
VIDEO Spectacol în Parcul Național Călimani: Ce soluție a găsit un ursuleț „chinuit” de mâncărimi august 1, 2020 - Un ursuleț care-și face veacul în Parcul Național Călimani a găsit o soluție pentru mâncărimile de pe spate. Acesta s-a scărpinat de zor de un copac, întreaga scenă fiind surprinsă de camerele de monitorizare ale parcului.