17.2 C
Bistrița
miercuri, septembrie 2, 2026

Exemplu de bune practici – Rombat reușește să-și mențină angajații cu săli de sport și asigurărări de sănătate private

Pe o piață tot mai competitivă, cu o forță de muncă specializată tot mai greu de găsit și păstrat, companiile bistrițene recurg la tot felul de beneficii și bonusuri ca să nu-și piardă angajații. Ce le oferă Rombat angajaților pentru a-i păstra:

Marile companii bistrițene reușesc tot mai greu să-și păstreze angajații, în special pe cei calificați. Unele au ajuns să recurgă la tot felul de beneficii pentru a-i păstra.

Rombat are în jur de 700 de angajați, cărora le oferă facilități atât în zona materială, cât și nematerială.

„Am redeschis cantina, am realizat o sală de sport și una de tenis de masă. Punem la dispoziția angajaților abonamente la clinici private, astfel încât preventiv își pot face analizele sau își pot face diferite controale medicale. Avem tot felul de acțiuni pentru angjați. În perioada aceasta participăm la concertul de Crăciun de la Cluj”, a declarat, într-o întâlnire cu presa, Alin Ioaneș, CEO Rombat.

Potrivit lui Alin Ioaneș, la aceste beneficii se adaugă și premii de performanță. De asemenea, anul acesta în cadrul companiei s-a implementat un program prin care se face evaluarea tuturor angajaților, iar pe baza evaluării se realizează un plan de dezvoltare personală.

Pa baza acestui plan de dezvoltare personală, angajații pot lua parte la cursuri de dezvoltare profesională, plătite de angajator.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Lucrurile bune necesita timp, efort și seriozitate. Felicitări domnule Ioanes Alin. Sunteți un OM cu SUFLET MARE! Se vede că treptat veți reuși să schimbați vechile practici defectoase pe care unii angajați le practicau în timpul când era director celalant,, domn,, al cărui nume nu vreau să îl menționez , ex. SCANAREA CARTELEI DE PONTAJ AL UNUI COLEG CARE NU ERA PREZENT! ! Și ieșirile de pe POARTĂ, RESPECTIV INCINTĂ FĂRĂ A SE SCANA DE PLECARE UNII ANGAJAȚI ÎȘI REZOLVAU PROBLEME PERSONALE în timpul programului . Vechea conducere tolera acest comportament abuziv. Și mai era problema,, Pilelor,, și dacă ești pocăit ca religie, erai,, tratat altfel,,! MULT SUCCES DOMNULE CEO IOANES ALIN. LA pensie cu domnul,, celălalt,, care folosește banii fundației…. Defctuos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: