De sus, din turn, lucrurile se văd cu totul altfel… De sus oamenii par mici ca furnicile, iar replicile unor bistrițeni rebegiți de frig se pierd între razele subțiratice, înghețate și tăioase ale soarelui de decembrie…
„Dă-te, doamnă, mai încolo, că ești mare cât un urs și copiii nu văd tancurile!”, se rățoiește câte o mămică enervată că privirile puiului ei nu răzbat dincolo de haina de blană a doamnei din față – cu degetele încleștate pe mobil, vrând cu orice preț să filmeze, să surprindă emoția, s-o ia cu sine acasă, probabil…
În timp ce jandarmii se străduiesc din răsputeri să elibereze strada – parcă neîncăpătoare pentru miile de oameni veniți la paradă… Se văd, pe partea celaltă, copii mici pe umerii părinților, se văd domnișoare în ciorapi subțiri și fuste țesute prin casele bunicilor harnice, se vede chiar și un câine cu tricolor în loc de guler…
Dar de sus, din turn, lucrurile se văd cu totul altfel, Bistrița pare învăluită în raze de soare, tancurile par mașinuțe de jucărie, iar replicile enervate ale unor bistrițeni înghețați de frig nu se mai aud… De sus, din turn, nici discursurile politicienilor nu se mai aud, și nici privirile zgribulite nu se mai întrezăresc…
De sus, din turn, părem un furnicar de oameni înghesuiți unii într-alții, uniți, solidari…
Foto deschidere @ Laurențiu Grec
