De câteva zile îi tot observăm cu atenţie sau în viteză, cum se înalţă deasupra tuturor. Cocoţaţi pe stâlpi, purtând în spinare fundiţe grele, dar transparente, încercând să găsească poziţia corectă…
De câteva zile îi admirăm cum se caţără cu abilitate pe stâlpii de iluminat din Bistriţa. Cum se străduiesc ei să ne facă pe plac şi în acest an. Să ne construiască decorul feeric perfect pentru un Crăciun magic şi bine-meritat.
Cum se chinuie să atârne ghirlandele şi decoraţiunile în care vor sclipi mii şi mii de luminiţe.
Cum se chinuie, în cutia cea îngustă, să refacă toate conexiunile necesare. Cum se înalţă deasupra tuturor de dragul nostru. Ca să putem noi admira Bistriţa noaptea strepezită de luminiţe.
Ca să ne tragem sufletul, din când în când, sub perdeaua de luminiţe optimiste. Încercând să găsim un echilibru, o minimă armonie între Petru Rareş, Floarea Transilvaniei, renii lui Moş Crăciun şi coniferele din preajmă… Şi chiar dacă nu găsim minima – tot ne rămâne la dispoziţie această simplă satisfacţie: că vom putea păşi, în prag de sărbători, fericiţi şi victorioşi – şi în acest an – pe sub mii şi mii şi sute de mii de luminiţe…
Căci, pe de altă parte, ce ar mai fi Crăciunul fără luminiţe…?
[arve url=”https://www.youtube.com/embed/wzvJW9SrB-M?list=RDwzvJW9SrB-M” /]
