Bistrița s-a trezit în această dimineață învăluită în ceață, ca într-un film de groază: plutește încă anemic și greoi pe deasupra străzilor și clădirilor cenușii, peste oameni și asfalt, peste faptele lor bune sau rele deopotrivă…
O ceață fluidă, lăptoasă și misterioasă a pus stăpânire în această dimineață pe meleagurile noastre… A învăluit tandru și drăgăstos blocurile cenușii și mașinile de departe, cu faruri aprinse ca niște ochi inteligenți care ar vrea să ne transmită ceva, fără să ne cunoască limba…
O ceață translucidă și umedă a învăluit azi inclusiv oamenii dinăuntrul mașinilor, cu gândurile lor cu tot. Cu faptele lor, bune sau rele, la plezneală, cu cele câteva emoții, spaime sau speranțe înghesuite strâmb sub haine…
Ceața a cuprins, în foamea ei magnetică, până și ultimele rămășițe de zăpadă… Lăsate de izbeliște, în aceste zile în care nu poate fi într-atât de cald, încât să se topească cu totul… Astfel încât mormanele uriașe de zăpadă murdară tronează încă spre margini, spre limită, așteptând cuminți dispariția finală…
