Cu siguranţă, fără doar şi poate, în gara din Bistriţa, dincolo de zăpezi, de garduri, de trenuri spălăcite şi înroşite de emoţie, dincolo de grilaje şi funcţionari obosiţi, se ascunde ceva…!
Dincolo de stâlpii de beton, dincolo de şinele căii ferate – enervant de paralele şi de drepte – dincolo de brazii încărcaţi cu zăpadă din gara Bistriţa – se ascunde cu siguranţă ceva…!
Poate chiar dincolo de acoperişurile cărămizii, dincolo de zăpezi – sau, de ce nu? – chiar sub zăpezi şi sub fâşiile de pământ îngheţat, ceva / cineva stă ascuns… La pândă, gata să izbucnească, când te aştepţi mai puţin…
Poate să fie o poveste, un drum care să înceapă într-o zi sau două… Sau chiar o dramă…!
Poate să fie şi amintirea unui tip din Austria, Wittgenstein, să zicem, care obişnuia să te privească aprig şi tăios printre pleoape, şoptind că idealul lui este o anumită răcoare…
Foto @ Daniel Georgiu
