Ni se poate întâmpla oricând, oriunde… La doar câţiva paşi de noi, pe orice stradă din Bistriţa, ni se poate întâmpla să vedem o femeie cu un prunc în braţe. Rebegiţi de frig, în căutarea unui adăpost… Visând la ceva cald de mâncare.
Ni se poate întâmpla oricând, oriunde… Ne împiedicăm de o asemenea imagine – copie fidelă a alteia, de acum două mii de ani. Pe care o venerăm. Dar pe care nu ştim s-o recunoaştem în prezentul pe care îl respirăm zi de zi… Pentru că e incomod…
Să medităm pentru câteva clipe, la ceea ce ne scrie mai jos Valer Simion Cosma… Şi, eventual, să ni se facă ruşine…
„Apar, din loc în loc, prin marile și micile orașe, scene butaforice cu nașterea pruncului Isus. Un grăjduleț, o iesle, niște paie, ceva animale în jur, Iosif și mama Maria, cu pruncul proaspăt născut. Căruia cei 3 magi îi aduc un omagiu. Știți povestea.
Se apropiase sorocul nașterii, iar în Nazaret nu găsise pe nimeni să o primească să nască într-o casă. Așa că a născut într-un grajd, la marginea satului. După care au fugit în altă țară de furia lui Irod și au trăit pe unde au putut.
Părinții își duc copiii să vadă scena și să-și facă poze acolo, într-un gest ce îmbină catehizarea cu divertismentul. Și-apoi se duc acasă, la căldură și la viețile lor, cu bucurii și greutăți. Așteaptă Crăciunul. Mai fac o donație, o pomană, un cadou, că ăsta e spiritul Crăciunului.
Doar că, dacă deschidem un pic ochii și vedem dincolo de pojghița de ură și dispreț față de săracii fără locuințe, riscăm să găsim Marii și prunci la tot pasul… Marii nespălate, de cele mai multe ori rome, cu prunci, care cerșesc și dorm în colibe și locuințe improvizate sau dărăpănate.
Care-ți împut locuința dacă-i primești înăuntru, care nu se ridică la exigențele morale ale oamenilor de bine. Şi despre care e mai simplu să zici că se complac în situația lor. Şi că toarnă copii pe bandă rulantă pentru alocații sau pentru că nu vor să folosească contraceptive… Şi așteaptă să le crească alții copiii.
Nevinovați, desigur, până cresc mai mari și devin la fel de demni de ură și dispreț. Pentru aceleași păcate și stigme morale. Marii și prunci care caută adăpost și nu găsesc. Deși e plină țara de locuințe goale, de case care stau încuiate și se ruinează.
Marii și prunci pentru care statul nu mai pune la dispoziție locuințe sociale. Cărora le ia copiii în plasament, spre a-i da în îngrijire unor asistente maternale plătite pentru munca implicată în creșterea unui copil.
Marii și prunci pentru care – dacă ceri locuințe sociale și ajutoare financiare mai consistente din partea statului – îți sare lumea în cap și-ți spune că încurajezi parazitismul, nemunca și comunismul.
Marii și prunci pentru care nu găsești să închiriezi o locuință nici dacă oferi chiria în avans pe mai multe lumi. Pentru că ele nu sunt văzute ca niște ființe umane, ci ca niște animale impure, aducătoare de haos și disconfort.
Marii și prunci cărora poți cel mult să le dai ceva de pomană și să încerci să nu-ți mai pui problema unde dorm și ce mănâncă.
Marii și prunci ce merită bătute dacă vor să circule cu mijloacele de transport în comun. Marii și prunci despre care unii primari și funcționari spun că ar trebui să li se lege copii de grumaz și să fie dați pe gârlă. Că sunt o povară pentru comunități și un factor de disconfort.
Marii despre care se spune că ar trebui sterilizate iar copiii luați de stat, pentru ca la 18 ani să fie aruncați în stradă, să se descurce…
