În timp ce deasupra, bistriţenii de pretutindeni sărbătoreau după puteri – dedesubt doi speologi s-au încumetat să pătrundă din nou în măruntaiele peşterii Tăuşoare. Într-o expediţie tulburătoare care a surprins câteva momente miraculoase…
Custodele peşterii Tăuşoare, Crin Triandafil Theodorescu, împreună cu unul dintre prietenii săi speologi, s-a întors ieri seară dintr-o expediţie tulburătoare.
Spre centrul pământului, spre miezul peşterii Tăuşoare care ascunde încă atâtea năucitoare emoţii şi mistere…
Custodele peşterii a povestit, la capătul drumului, cum e „să te strecori prin măruntaiele pământului, ca o râmă, să expiri lung ca să poți trece pe sub un bolovan, să simți roca cum îți apasă pieptul și să te bântuie gândul că piatra aia are jumătate de kilometru înălțime, și că cea mai mică tresărire a ei ți se așează pe piept…”
Fiecare metru se câştigă cu durere…
A fost o expediție de anvergură în care cei doi speologi au ajuns până în Sistemul Elevului – de departe, cel mai epuizant traseu din peșteră:
„Suma denivelărilor se apropie de 700 de metri diferență altitudinală, și nici o galerie nu e bulevard. Unele sunt înguste și înalte, și mii de dinți de calcit ascuțit, săbii orizontale, printre care trebuie să-ți strecori trunchiul ca un atlet de circ.
Nu o dată casca rămâne fixată între dinții ascuțiți, îți desfaci chingile și-ți duci capul mai departe, și apoi tragi de cască să o scoți din strâmtoarea peșterii, ca o nucă prinsă într-un pumn de fier.
Alte galerii sunt doldora de roci prăbușite din tavan, sute, mii, și drumul tău e ca urcușul unei furnici printr-o grămadă de nisip, și fiecare pas e cu efort, mâinile ți se zbat în aer, deasupra capului, căutând o priză cât de mică, în timp ce tălpile se transformă în ventuze, pipăind fără să vezi o fisură sau o creastă pe care să te opintești și să urci.
Și fiecare metru se câștigă în durere. Dar acolo, la capătul drumului, acolo e continuarea peșterii. O simt. Știu de mult timp asta.
Și ne târâm aproape o sută de metri printr-o strâmtoare ironică, o galerie mare astupată până la vârf de bolovani.
De-acolo, de-acolo e filmarea.
Și acolo s-a întâmplat.
Avertismentul. Acolo l-am înțeles.
[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fcrintriandafil.theodorescu%2Fvideos%2F161269798259270%2F&show_text=0&width=560″ /]
…Sunt momentele miraculoase în care peștera poate fi ascultată… Ea oftează și se întoarce pe partea cealaltă, ca un copil care să întoarce în somn…
„Știu fenomenul. Uneori, peștera asta se mișcă. Îi cad pleoapele peste ochi, mormăie, sforăie, tușește. Undeva se surpă ceva. Am mai trecut prin asta de două ori…
Dar indiferent care e cauza fenomenului, el e o bună ocazie să ți se facă frig instant, în ciuda transpirației din salopetă. Și mi se face frig, și-mi îngheață transpirația pe șira spinării…”, povesteşte custodele peşterii Tăuşoare,
„Ieșim, în fine, ieșim. Ne lucesc ochii, fețele ne sunt luminoase, ca icoanele bizantine… Mulțumim lui Dumnezeu pentru măreția bunătății lui. Închid poarta, mă mai închin o dată… Cui nu-i e frică acela și-a pavat drumul spre sfârșitul cel năpraznic…”
[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fcrintriandafil.theodorescu%2Fvideos%2F161334564919460%2F&show_text=0&width=560″ /]
Foto & Video @ Crin-Triandafil Theodorescu, custodele Peşterii Tăuşoare
