22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Rostul de dimineață: Pierdute în bătaia vântului, pe dealurile din Bichigiu. Copleșite de durerile acestei lumi…

Pierdute în bătaia vântului, bătute de soarele fierbinte, pe dealurile din Bichigiu. Ca niște ființe încovoiate, învinse și ostenite… Copleșite de durerile acestei lumi – căpițele de fân – fârciturile…!

Nicu Alexa din Bichigiu ne-a făcut o surpriză, zilele trecute. A publicat pe un grup al comunității din satul său – zeci de fotografii înfățișând căpițe de fân. „Fârcituri”, cum sunt ele numite în anumite zone… 

Căpițe de fân înalte, cu un pilon înfipt în mijloc, în inimă, în care uneori par că se și sprijină… 

Fârcituri răsfirate pe dealurile din Bichigiu, ca niște prieteni care își istorisesc unul altuia necazurile. Ca niște ființe copleșite de vremuri sau de necazuri.

Ca niște personaje poate chinuite de amintiri…  

Nicu Alexa a și precizat că una dintre fotografii a fost publicată și într-o revistă din Franța, în urmă cu 5-6 ani… Spre surprinderea publicului din occident care, probabil, n-a mai văzut asemenea mogâldețe…

În câteva fotografii apar și oamenii care le înalță. 

Sunt fotografii care, în curând, vor fi de admirat doar în albume. Graţie tehnologiei de ultimă oră – nici căpiţele de fân nu mai arată ca pe vremuri… S-au turtit şi s-au transformat în simpli baloţi de fân strânşi într-un fel de plasă de plastic…

Ordonat şi sistematic…

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.