Speranța moare ultima: deși am pătruns furtunos – cu dreptul (sau, inevitabil, cu capul înainte) – în primele zile de primăvară, patinoarul încă rezistă! Încă nu se predă! Încă așteaptă cuminte, la locul lui, o veste bună…
A fost surprins chiar zilele trecute, sâmbătă spre prânz, cu mațele pe jumătate la vedere… Cu perfuziile lungi care l-au ținut în viață toată iarna – acum pe jumătate ascunse sub ultimul strat de gheață…
Lățit corespunzător și pustiu, patinoarul zăcea sâmbătă cu beculețele frumos întinse deasupra lui, palide, neputincioase, stinse… Așteptând, poate o veste bună, așteptând o mână de copii să țopăie deasupra, să-i dea un sens, o justificare…
Sau – dimpotrivă – așteptându-și obștescul sfârșit…
Dar cum speranța moare ultima, inclusiv la Bistrița – poate că mai are încă vreo săptămână, două, trei – de tras. Poate să prindă chiar începutul lunii aprilie până să-l bage și pe el cineva în seamă…. Poate abia la Sfintele Paști se va îndura cineva să împacheteze frumos patinoarul, până iarna viitoare…
 – în primele zile de primăvară, patinoarul încă rezistă! Încă nu se predă! Încă așteaptă cuminte, la locul lui, o veste bună…){kind=link}