14.9 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

S-au încins spiritele la Off-Road Spermezeu! Primarul Hognogi: „Am decis că cel mai bine e să fug de acolo!”

Un concurs de off-road s-a defășurat ieri la Spermezeu. Spre deosebire de alte ediții anterioare, s-au încins spiritele și a fost nevoie de întărirea forțelor de ordine. „Am decis că cea mai bună variantă e să fug de acolo” a declarat primarul Hognogi.

Concursurile de off-road la Spermezeu sunt competiții ”cu tradiție”. Și ieri, motoarele au fost turate la maxim pe pășunea comunei.

Au fost 60 de participanți la competiție. Doar că unii dintre ei au participat și la câte două probe. Dar concurenți au fost 60, de toți”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul Sorin Hognogi.

Deși în stare de alertă, competiția nu a fost „deranjată” de măsuri pandemice

Competiția a avut loc în aer liber, fiind prezenți sute de fani și împătimiți ai acestui tip de sport.

Când am organizat competiția de fotbal, mi s-a cerut testarea jucătorilor, mi s-au impus niște reguli, au fost prezenți și cei de la DSP. Eu și de data asta am anunțat pe toți că fac competiția, dar nu mi s-a impus nimic. Nu am testat pe nimeni, nu am cerut la nimeni dovadă că e vaccinat, deși cred că majoritatea dintre cei ce au concurat erau vaccinați. Despre cei care au venit să vadă concursul, nu am ce să vă spun. Dar nu am verificat pe nimeni pentru că nu mi s-a impus, ca și data trecută”, a explicat Hognogi.

S-au turat și concurenții, nu doar motoarele…

Spre deosebire de alte ediții ale competiției, ieri, la Spermezeu, s-au încins și spiritele.

A fost vorba de niște concurenți din Parva. Nici măcar nu a fost pilotul, ci altul, care a stat toată ziua și a băut. Au fost nemulțumiți că buldozerul care trebuia să-i scoată de pe porțiunile unde rămâneau împotmoliți la categoria EXTREME nu era amplasat nu știu cum. Deși era de datoria lor să se dea jos, să se ocupe să-și scoată mașina de acolo. S-a spus toată ziua la microfon lucrul acesta. Dar de la băutură prea multă, a devenit recalcitrant”, a mai spus Sorin Hognogi.

Primarul a fost sfătuit să fugă.

A venit nervos spre mine, dar s-a împiedicat, ceea ce i-a mai tăiat din avânt. Un polițist mi-a sugerat să fug. Că de venea și mă lovea, apoi ce se întâmpla? Săreau toți din Spermezeu la bătaie? Așa că am luat-o la fugă. Au fost chemate întăriri, dar până au sosit, cei din Parva erau deja plecați. Nu a fost nimeni lovit, dar dacă nu fugeam, cine știe ce se putea întâmpla. A fost un sfat bun și am decis că cea mai bună variantă e asta, să fug de acolo pentru câteva minute”, a mai explicat primarul comunei Spermezeu.

Nimeni nu a fost rănit, dar s-au dat amenzi… ulterior

Forțele de odine solicitate în plus NU au mai avut ce face pe când au ajuns în zonă.

Jandarmii nu au mai avut pe cine sancționa la fața locului.

Colegii au chemat întăriri ieri la evenimentul organizat la Spermezeu. Pe când echipajele au ajuns în zonă, conflictul fusese deja aplanat și nu a mai fost nevoie de intervenția jandarmilor. Nu au fost aplicate sancțiuni de către colegii din teren”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătoarea de cuvânt a IJJ BN, Georgeta Cășvan.

Polițiștii în schimb au aplicat sancțiuni, după ce au dus la audieri mai mulți bărbați din Parva.

Ieri, în localitatea Spermezeu s-a desfășurat o competiție de Off-Road. Mai multe persoane din localitatea Parva, cu vârste cuprinse între 23 și 40 de ani, participanți la competiție, pe fondul consumului de alcool au provocat și participat la un scandal.

Polițiștii care erau prezenți la eveniment au intervenit imediat. Au aplanat conflictul și au identificat persoanele implicate. Au fost aduse mai multe persoane la audieri și au fost sancționate contravențional. Se fac cercetări în continuare pentru a stabili toate persoanele implicate”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Paul Rodilă.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.