16.8 C
Bistrița
duminică, iunie 14, 2026

Salvatorii bistrițeni, în misiune de Crăciun: 170 de cazuri medicale și 10 incendii

În minivacanța de Crăciun, peste 90 de pompieri bistrițeni s-au aflat la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor. În ultimele șapte zile, aceștia au participat la nu mai puțin de 192 de misiuni.

Asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere, reprezintă doar câteva exemple dintre cele 192 de misiuni gestionate de salvatori, în ultimele șapte zile„, potrivit ISU BN.

În urma solicitărilor primite, echipajele medicale SMURD au intervenit la 170 de cazuri, printre care se numără cinci accidente rutiere produse pe raza județului Bistrița-Năsăud, în care au fost implicate zece persoane.

Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor au continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului zece incendii, care au avut drept cauze coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, exploatarea necorespunzătoare a afumătorilor (patru incendii), precum și scurtcircuitele electrice generate de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător”, mai explică sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Magazinele RRS Eleganza Superiore: Costume pentru orice eveniment, buzunar sau stil, indiferent de vârstă

Domnilor, dacă aveți un eveniment sau trebuie să cumpărați un costum sau piese vestimentare pentru ținute...

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos: