21.7 C
Bistrița
miercuri, iulie 30, 2025

SCANDAL la Băile Figa: Trei persoane împușcate cu un pistol cu bile de cauciuc!

Mobilizare de forțe ieri dimineață la Figa. Mai mulți tineri s-ar fi certat, iar apoi s-au luat la bătaie. La un moment dat, un tânăr a scos un pistol, rănind trei persoane. Polițiștii fac cercetări și au deschis dosar penal.

Duminică dimineața, în jurul orei 06.00, poliția, jandarmii și echipaje medicale au ajuns la Băile Figa.

Mai mulți tineri ar fi chefuit bine, iar după câteva pahare de alcool, ar fi început scandalul.

La un moment dat, unul a scos un pistol cu bile de cauciuc, și a tras cu el, rănind alte trei persoane.

La data de 12 iulie a.c, în jurul orei 06.00, în zona de agrement Figa, a avut loc un scandal, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite. Polițiștii ajunși la fața locului i-au identificat rapid pe agresori și i-au condus la sediul Poliției Orașului Beclean. Este vorba despre doi tineri, de 27 și 24 de ani, din Șieu Odorhei și Budești care ar fi avut o altercatie cu alții doi, un băiat și o fată, ambii din localitatea Beclean. Ulterior, alți trei tineri, toți din Tiha Bârgaului, au intervenit și au fost agresați de cei doi. La un moment dat, tânărul de 27 de ani a folosit un pistol de tip airsoft, cu proiectul din cauciuc, nesupus autorizării, rănindu-i pe cei trei. Persoanele în cauză au fost conduse la audieri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi dispuse măsurile ce se impun” transmit reprezentanții IPJ BN.

S-ar părea că unul dintre cei doi tineri de 27 și 24 de ani din Șieu Odorhei și Budești, în urma scandalului cu fata și băiatul din Beclean, ar fi aruncat cu o piatră, rănind fata.

Cei trei tineri din Tiha, martori la toată scena, ar fi lua apărarea fetei. Așa că scandalagiii și-au îndreptat atenția spre ei. Ar fi mers în curtea cabanei celor trei bârgăuani, iar tânărul de 27 de ani a scos pistolul și a tras.

Conform martorilor din zonă, tinerii s-au și bătut.

UPDATE

Ieri dimineață, în jurul orei 07.00, la CPU Beclean a ajuns o tânără de 21 de ani din Beclean, cu o plagă în gambă, afirmativ lovită cu un obiect contondent. Nu a putut explica exact cu ce a fost rănită, afirmând că ar fi auzit o împușcătură, dar că totuși ar fi fost lovită cu un obiect, aruncat de cineva. Deoarece era suspectă de plagă realizată prin împușcătură, a fost trimisă la Bistrița pentru investigații mai amănunțite. După ora 08.00, la CPU Beclean au mai ajuns doi tineri. Unul de 18 ani, prezentând o plagă la scalp, fiind suturat și apoi externat. Al doilea tânăr, de 24 de ani, prezenta un traumatism facial prin agresiune” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, directorul medical dr Rurac Anatoli.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

APEL UMANITAR: Bistrițenii, invitați să doneze pentru comunitățile afectate din județul Suceava

4 puncte de colectare a donațiilor pentru comunitățile grav afectate de inundații din Suceava vor fi amenajate în Bistrița. „Greutățile prin care trec semenii noștri, la doar câțiva pași de noi, ne cer implicare, empatie și acțiune. Adresăm un apel către toți cei care pot și doresc să se alăture acestui efort umanitar...”

NOI locuri de muncă, disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Rombis, Amicii Building, Iproeb

Clinica Sanovil angajează Asistent Medical Generalist, Fiziokinetoterapeut, Infirmieră și personal Întreținere Tehnic. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Rombis, IPROEB, Aquabis, GB Instaplan și Amicii Building. Oferta completă, mai jos:

ULTIMELE ZILE CU 10% AVANTAJ CLIENT LA ROȚI COMPLETE DE IARNĂ MERCEDES‑BENZ!

Sunt ultimele zile cu 10% AVANTAJ CLIENT la roți complete de iarnă Mercedes-Benz! Profită acum de această ofertă limitată!