Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița aduce la cunoștință pacienților detalii importante privind modul de efectuare a ecografiilor în Ambulatoriul Integrat. Principalul aspect subliniat este că ecografia NU este inclusă și NU este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate în pachetul standard de consultații.
„Ecografia NU este inclusă și NU este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate în cadrul programului standard de consultații.
Aceasta reprezintă o investigație suplimentară, ce necesită timp dedicat, aparatură specifică și resurse medicale distincte.
Aceste investigații se realizează când se consideră necesare pentru stabilirea diagnosticului, fiind prioritizate în măsura timpului disponibil. În aceste situații, ecografia se realizează în scop orientativ, fără eliberare de buletin ecografic, ci doar cu consemnarea concluziilor în scrisoarea medicală”, explică conducerea SCJU Bistrița.
Timpul disponibil pentru efectuarea ecografiilor apare, de regulă, doar atunci când anumite consultații sunt anulate sau pacienții programați nu se prezintă la ora stabilită.
În zilele în care toate consultațiile se desfășoară conform programărilor, nu este posibilă efectuarea de ecografii suplimentare, întrucât aceasta ar duce la decalarea programului și la întârzieri pentru ceilalți pacienți.
„Vă rugăm, așadar, să manifestați înțelegere și răbdare și să nu exercitați presiuni asupra personalului medical„, mai transmite instituția.
În acest moment, la cabinetele de Cardiologie, Urologie, Medicină internă și Endocrinologie, ecografia efectuată la recomandarea medicului este gratuită (orientativă, în scop diagnostic, fără buletin ecografic eliberat – doar cu consemnarea concluziilor în fișa medicală).
În schimb, cea efectuată la cererea pacientului este contra cost (conform reglementărilor și tarifelor aprobate), cu eliberare de buletin ecografic și se va realiza doar în funcție de timpul disponibil, pentru a nu decala programul pentru pacienții programați.
La cabinetele de Gastroenterologie, Ginecologie, Chirurgie vasculară, Reumatologie și Pediatrie, ecografia rămâne contra cost, conform reglementărilor și tarifelor aprobate.













