0.7 C
Bistrița
miercuri, februarie 25, 2026

Școala de la Bistrița: Peste 60 de pictori își dezvăluie mâine, în Galeria de artă ROD, creațiile realizate la Colibița

Peste 60 de artiști din Bistrița și din întreaga țară, dar și Germania sau Ucraina, au participat în aceastî vară la Simpozionul Internațional de Pictură Școala de la Bistrița”. Evenimentul a ajuns la ediția a X-a în 2024 și s-a desfășurat la Colibița.

Vernisajul Simpozionului Școala de la Bistrița are loc luni, 30 septembrie, de la ora 18. O parte dintre artiștii prezenți la Colibița vor participa mâine la vernisaj – în galeria de artă „ROD” a Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Prezintă: Vasile Duda – istoric de artă

Proiectul este coordonat de Marcel Lupșe & Eugen Alupopanu

Expun artiștii:

  • Adina Mocanu, Adrian Crîșmaru, Alexandra Floarea, Alexandru Gavrilaș, Alexandru Șerban, Anatolii Furlet (UA), Anca Boeriu, Andrei Morteci, Aurel Marian,
  • Bogdan Pelmuș, Bogdan Teodorescu, Costin Brăteanu, Crina Stănescu, Cristina Gloria Oprișa, Cristian Diaconescu, Cătălin Burcea, Dumitru Macovei, Daniela Bandalac, Daniela Grapă, Denis Nanciu,
  • Eugen Alupopanu, Eusebiu Josan, Flora Răducan, Gabriel Caloian, George Cernat, Georgiana Cotuțiu, Georgiana Manea Josan, Gerry Luisett (DE), Gheorghe Zărnescu,
  • Klara Pădurean, Loredana Chiș, Loredana Stancu, Lucia Călinescu, Macedon Retegan, Magdalena Pelmuș, Marcel Lupșe, Maria Gliga, Maria Morteci, Marian Coman, Mariana Moldovan, Marinela Măntescu, Maurice Mircea Novac, Mihai Chiuaru, Mihai Gîtman, Mirela Trăistaru, Mitruț Peiu, Nora Cupcencu, Olimpiu Bandalac
  • Paul Târziu, Radu Hangan, Raluca Mărginean, Raluca Ilaria Demetrescu, Rodica Crîșmaru, Sarah Raluca Miulescu, Sever Moldovan, Ștefan Pelmuș, Valentin Codoiu, Vasile Rață, Vasile Tolan, Vioara Dinu, Volodymyr Tarashciuk (UA).

Eveniment organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Foto deschidere @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Târgul de nunți ”Magia Nunților” te așteaptă la Giulia Bistrița! Poți câștiga rochia de mireasă mult visată sau costumul de mire dorit

Ediția de primăvară a târgului de nunți ”Magia Nunților” va avea loc la Restaurant Giulia în...

TINU House Art angajează agent vânzări: NOI locuri de muncă, în Bistrița, la CAR Credit Plan, Transmixt, MedTOTAL

Compania Tinu House Art angajează agenți de vânzări pentru Reghin, Cluj, Suceava, Maramureș și Bistrița. CAR Bistrita Agenția Credit Plan caută asistent manager și Operator PC. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la EUROCOMPOZITE,  TRANSMIXT sau Policlinica MedTOTAL. Oferta completă, mai jos:  

FOTO – Clinica Skinova Bistrița: S-a deschis noua destinație de excelență în dermatologie și estetică medicală!

De astăzi, bistrițenii au la dispoziție un nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii, pe Drumul Dumitrei Vechi, nr. 33. Este vorba despre Clinica Skinova Bistrița - noul standard în dermatologie și estetică medicală, cu tehnologie de ultimă generație, expertiză medicală și o experiență creată cu grijă pentru voi.