16.2 C
Bistrița
miercuri, august 26, 2026

FOTO: Elevii de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” și CSEI Nr 1, de Crăciun – împreună

Seară emoționantă, la Școala Gimnazială „Lucian Blaga”: alături de elevii de la CSEI Nr 1, copiii au pregătit o scenetă despre Nașterea lui Iisus. Și-au pus la bătaie întreaga imaginație, încropind inclusiv costumele și decorurile.

„Suntem cu toții copii!” Așa se intitulează proiectul derulat de Școala Gimnazială Lucian Blaga care și-a propus să exploateze la maximum creativitatea, în integrarea copiilor cu CES.

Prima activitate a proiectului s-a desfășurat în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bistrița.

Au participat elevii claselor a V-a și a VI-a de la C.S.E.I. nr. 1, coordonați de profesoarele Ana Iulia Becheș și Simona Sidor.

De la Școala Gimnazială Lucian Blaga” au participat elevi din ciclul gimnazial, îndrumați de profesorul itinerant Carmen Rotar Carmen și profesoara Simona Lolici.

Patricia Coman, elevă școlarizată la domiciliu, a participat de asemenea la programul de colinde, fiind însoțită de familie.

Elevii au prezentat un scurt program de colinde și sceneta „Nașterea lui Iisus”. De recuzită s-au ocupat chiar ei. Au conceput costumele și decorurile, punându-și la bătaie întreaga imaginație. 

După prezentarea spectacolului, elevii au participat la atelierul de pictură, unde au creat și decorat împreună podoabele de Crăciun.

Toți copiii au fost răsplătiți la sfârșit cu daruri de la Moș Crăciun. Le-au fost alături părinții și profesorii celor două școli. 

Proiectul Suntem cu toții copii își propune mijlocirea de către elevi și profesori din școala de masă a integrării elevilor cu CES. Totodată, proiectul urmărește dezvoltarea creativității copiilor, dar și promovarea valorilor artistice.

Elevii Școlii Gimnaziale Lucian Blaga se vor implica și în următoarele episoade ale proiectului. Sunt programate întâlniri și activități de Mărțișor și de Paști.

Integrarea elevilor cu CES presupune un drum ce nu ar trebui întrerupt niciodată, deoarece ocupă un loc important în devenirea umană. Are un rol important în munca educativă și o puternică influență asupra personalității aflate în formare.

Proiectul are drept scop realizarea incluziunii și implicării prin angajarea tuturor celor interesați într-un program educațional de activități. Acestea promovează integrarea socială, lucrul în echipă, dezvoltarea simțului estetic prin creativitate”, au argumentat inițiatorii proiectului.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: