Un bărbat din Ilva Mare, cercetat pentru furt calificat, a fost găsit de polițiști la scurt timp după ce a sustras, dintr-o clădire în construcție, situată în orașul Beclean, mai multe unelte electrice.
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 cu privirea la furtul mai multor bunuri ce aparțin unei societăți comerciale, comis în noaptea de 1 spre 2 martie a.c.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar în urma investigațiilor efectuate, în scurt timp, polițiștii Compartimentului Investigații Criminale Beclean au identificat un bărbat de 53 de ani din Ilva Mare, bănuit de comiterea faptei.
Din cercetările și probele administrate a reieșit faptul că bărbatul ar fi sustras dintr-o clădire în construcție, situată în orașul Beclean, mai multe unelte electrice în valoare de 15.000 de lei. Polițiștii au recuperat o parte din bunurile sustrase”, potrivit IPJ BN.
Bărbatul în cauză a fost depistat și condus la sediul Poliției, iar după audieri, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
În prezent, se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Judecătoriei Beclean, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.














