20.4 C
Bistrița
sâmbătă, august 29, 2026

Se renunță la 10 posturi de la Centrul Județean pentru Cultură! Cinema Dacia pierde 3 angajați:

Consilierii județeni au votat în ședința de ieri reducerea organigramei Centrului Județean pentru Cultură cu 10 posturi. Printre ele se numără unul de paznic, supraveghetor sală de spectacole, operator imagine sau solist vocal. Cinematograful Dacia va pierde trei angajați cu această ocazie.

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud are parte de o reorganizare, renunțându-se la 10  posturi. Vor rămâne 86 de posturi, din care 80 de execuție și 6 de conducere.

Practic, nici din cele 86 de posturi care vor rămâne nu sunt toate ocupate, trei fiind vacante, iar unul temporar vacant. Printre posturile propuse pentru desființare se numără unui de paznic, altul de supraveghetor de sală de spectacole, un solist vocal sau un operator imagine.

În motivarea deciziei de reorganizare se vorbește despre „eficientizarea activității Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud”. Vor fi date afară 5 persoane, iar 5 posturi vacante vor fi desființate.

Printre serviciile care vor pierde efectiv salariați se numără Cinematograful Dacia, unde se renunță la un supraveghetor de sală de spectacole, la un operator imagine și la un îngrijitor.

„Se propune desființarea celor 6 posturi de execuție, din care 3 posturi vacante și 3 posturi ocupate, ca urmare a necesității eficientizării din punct de vedere financiar a activității cinematografului „Dacia”, având în vedere scăderea accentuată a numărului de spectatori. Astfel, raportat la numărul mic de spectatori/vizionare considerăm că activitățile de supraveghere a sălilor din incinta Centrului Cultural Dacia pot fi preluate de către personalul care ocupă funcțiile de referent și ale căror posturi se mențin în statul de funcții propus, aceștia având și atibuții de casier”, se arată în proiectul de hotărâre votat ieri de consilierii județeni.

Centrul Județean pentru Cultură renunță și la administrarea spațiului expozițional al filialei Bistrița-Cluj a Uniunii Artiștilor Plastici din România, ARCADE 24.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: