12.3 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

SECRET PARADISE – locul secret, din Tihuța, unde poți evada când vrei să uiți de toți și de toate

Dacă ai zis o dată în viață că ai fugi în munți, să uiți de toți și de toate măcar câteva zile, să știi că acel loc există. Și te așteaptă. Oricând vrei să evadezi. Se numește SECRET PARADISE și este un loc desprins parcă dintr-un basm, cu o căsuță cu pereți de sticlă pe marginea unui lac, chiar în creierii munților, într-un peisaj ireal de frumos, indiferent de anotimp.

Alexandra și Lucian Gîța sunt cei doi tineri din spatele proiectului SECRET PARADISE, un proiect turistic inedit, care și-a propus să fie altfel decât restul. Au visat la un loc de poveste, retras, în mijlocul naturii, unde oricine va ajunge să se poată relaxa cu adevărat, chiar să uite de toate și să se bucure de liniște, de muzica naturii, și de frumusețea ireală a locului. Au urmat ani de muncă până și-au văzut visul cu ochii, iar astăzi, SECRET PARADISE poate fi refugiul perfect pentru oricine vrea să fugă departe de agitație, alături de familie sau de un grup restrâns de prieteni.

Cabana are un design modern, cu pereți mari, de sticlă, care să-ți permită să admiri lacul și spectacolul naturii oricând și oriunde ai sta în interior, în living, în bucătărie sau în dormitorul de la etaj. Este extrem de spațioasă, spațiile sunt generoase, dar potrivită unei familii sau unui grup restrâns de prieteni. Cabana dispune de două dormitoare, unul la parter și altul la etaj, un living uriaș, o bucătărie modernă complet utilată și o baie perfect funcțională. Arhitectura interioară este și ea specială, Alexandra și Lucian fiind atenți la fiecare detaliu, de la canapelele confortabile sau masa din lemn masiv (făcută de Lucian) și până la șemineul uriaș care încălzește livingul și, prin prize de aer cald, toată cabana.

Terasa de la intrare e ideală pentru seri lungi de poveste, iar de pe ea ai acces la ciubărul cu apă încălzită, de care te poți bucura la fel de mult vara sau iarna, experiența unei băi în mijlocul naturii va fi oricând memorabilă.

Seara, felul în care sunt luminate cabana, terasa și lacul dau iarăși o imagine de poveste.

„Pregătiți-vă să fiți prizonierii acestui paradis creat de Dumnezeu. Tot ce am făcut noi a fost să punem în mijlocul acestui rai ascuns o cabană în care să vă simțiți ca într-un vis din care nu vreți să vă mai treziți. Aici nu veniți să luați o cameră în care să vă lăsați bagajele, să faceți un duș si să plecați. Aici veniți să vă îndrăgostiți de un loc magic care este numai și numai al vostru”, este mesajul cu care Alexandra și Lucian își întâmpină oaspeții pe www.secretparadise.ro
Și este cât se poate de adevărat. Odată ce ai ajuns în paradisul secret din Munții Bârgăului cu greu o să-ți dorești să mai pleci și, cu siguranță, vei visa la ziua în care vei reveni.
Pentru că luna August 2022 este luna în care SECRET PARADISE și-a deschis porțile pentru a primi primii oaspeți aveți parte de o ofertă specială.
Rezervări puteți face direct pe site-ul lor www.secretparadise.ro, iar cu un Like dat paginii lor de Facebok secretparadise.ro sau contului de Instagram puteți să vă bucurați oricând de peisajele minunate care se dezvăluie de aici până veți programa evadarea în paradisul din Munții Bărgăului, atât de aproape de lume și totuși departe de agitația și nebunia ei.
Mai multe informații sau alte detalii despre cum vă puteți caza sau ajunge aici puteți afla și la numărul de telefon +40 756 349 845

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.