15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

David: pompierul-cântăreț care a ajutat la salvarea casei preotului din Liviu Rebreanu

Primul care a intervenit la incendiul de aseară care a cuprins casa parohială a preotului din Liviu Rebreanu a fost David, adjunct comandat al Secției de Pompieri Năsăud, care deși nu era în timpul programului și nu avea echipament nu a ezitat să intervină și să-și direcționeze colegii astfel încât pagubele să fie cât mai mici.

Aseară, casa parohială din cartierul năsăudean Liviu Rebreanu a fost cuprinsă de flăcări. Preotul a încercat să stingă singur flăcările și s-a ales cu arsuri superficiale la nivelul capului. Mai multe detalii despre acest incendiu puteți citi AICI.

O tragedie a fost evitată, responsabil pentru asta fiind în mare parte David Boțan, noul adjunct comandat al Secției de Pompieri Năsăud, care fără să stea pe gânduri a intervenit la incendiu situat la 600 de metri de casa sa.

Acesta îi ia locul cântărețului în strana bisericii, iar în momentul în care a izbucnit incendiul se pregătea să meargă la slujba de seară.

„Dumnezeu lucrează prin oameni și pentru oameni, iar asta este valabil mai ales în cazul pompierilor. Când a auzit clopotele bisericii bătând cu putere, a realizat că s-a întâmplat ceva. Chiar el trebuia să le bată în seara respectivă.

–  Arde casa parohială! Părintele este rămas înăuntru! s-a auzit pe ulițele satului.

La nici 600 de metri de casa lui este casa parohială care a fost cuprinsă de flăcări, la fel cum a fost cuprinsă de panică o comunitate întreagă. David a făcut o scurtă recunoaștere și a solicitat dispeceratului resurse suplimentare (autoscara – pentru acționarea din mai multe direcții)”, precizează ISU Bistrița-Năsăud.

Tocmai acțiunea promptă a pompierului și a colegilor săi a limitat pagubele, iar întreaga zonă locuibilă a casei a fost salvată.

„Prima intervenție a lui David, comandată cot la cot cu șeful gărzii de stingere a avut loc tocmai la casa bunului său prieten, iar acesta se află în afara oricărui pericol și locuința i-a fost salvată. În această seară vor putea participa împreună la slujbă”, completează ISU Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU Bistrița-Năsăud. 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.