31.8 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

Șeful Statului anunță redeschiderea piețelor! CÂND s-ar putea întâmpla acest lucru:

În cadrul unei conferințe prilejuită de deschiderea variantei ocolitoare Bacău, președintele Klaus Iohannis a făcut referire și la măsurile impuse de pandemie. Acesta a explicat că ia în considerare redeschiderea piețelor. ”În ultimele săptămâni numărul de persoane noi infectate a scăzut, semnificativ” a declarat acesta. CÂND se vor redeschide piețele:

Președintele Klaus Iohannis a participat azi la inaugurarea Tronsonului de Autostradă A7 – varianta ocolitoare Bacău.

Acesta a discutat și despre măsurile impuse la nivel național, din cauza pandemiei de coronavirus.

O veste bună pe care șeful Statului a dat-o a fost luarea în considerare a redeschiderii piețelor.

Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane noi infectate a scăzut semnificativ. După discuții cu experții, specialiștii, am decis că de la sfârșitul acestei săptămâni să fie redeschise piețele” a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a recunoscut că în ultimele zile s-au efectuat mai puține teste, din cauza zilelor libere de Sfântul Andrei și ZIua Națională a României. Dar, totodată, a subliniat faptul că impunerea unor măsuri mai drastice a dus la o scădere a numărului de cazuri în întreaga Europă.

Nu numai noi am luat măsurile juste, corecte. Scăderea e o realitate în Europa, din fericire și noi suntem pe tendința de scădere” a explicat președintele României.

Activitatea piețelor agroalimentare a fost suspendată la începutul lunii noiembrie.

Întregul discurs al președintelui poate fi urmărit aici:

[arve url=”https://www.facebook.com/guv.ro/videos/1246310985740498″ loop=”no” muted=”no” /]

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.